Oprescu: Proiecte importante, printre care cel de mediu, vor primi bani la rectificare

Mai multe proiecte importante pentru Capitală vor primi bani la rectificarea bugetului municipalităţii, printre acestea numărându-se cel de mediu finanţat de UE, care vizează finalizarea staţiei de epurare Glina, a declarat, miercuri, primarul general Sorin Oprescu.
Economica.net - mie, 15 mai 2013, 20:40
Oprescu: Proiecte importante, printre care cel de mediu, vor primi bani la rectificare

Proiectul de mediu respectiv, ce urmăreşte şi reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa, este unul „esenţial pentru Bucureşti şi tot arealul geografic, până la Delta Dunării”, potrivit lui Oprescu.

Primarul general a dat detalii despte toate proiectele pentru care doreşte alocarea de fonduri la rectificarea bugetului Capitalei.

„Avem buget, nu am atacat tot bugetul, ci doar investiţii care erau în derulare. Sunt două sau trei puncte de unde s-au luat bani şi le alocăm bani. Este partea a doua la proiectul «Liviu Rebreanu» (reabilitarea bulevardului cu acelaşi nume – n.r.), participarea la un proiect european de mediu care nu este susţinut şi operaţiuni la şcoli – supravegherea împrejurimilor şcolilor. Am pregătit softul şi telecomunicaţiile şi mai trebuiau montate camerele de luat vederi, mai specializate, care să menţină date, în zone de criminalitate marcate de Poliţie”, a spus Sorin Oprescu.

Primarul general a explicat, pentru MEDIAFAX, că o parte din fondurile necesare acestor proiecte vor fi luate de la „nişte străzi” care erau deja plătite şi pentru care au fost alocate fonduri de către Consiliul General, la presiunea primăriilor sectoarelor 3 si 5.

Despre proiectul de mediu, Oprescu a ţinut să reamintească faptul că, la aprobarea acestuia, consilierii generali s-au abţinut, în ciuda importanţei investiţiei.

„Acesta este cel mai mare proiect de mediu finanţat de Uniunea Europeană, cel mai mare din Europa, nu din România. E vorba de 359 de milioane de euro, fără TVA, cost total finanţare europeană pentru acest proiect, faza întâi şi faza a doua. Pentru realizarea aplicaţiei, echipe de specialişti au lucrat circa un an şi jumătate”, a mai spus primarul general.

Potrivit lui Oprescu, având acordul Comunităţii europene, Primăria Municipiului Bucureşti a depus această aplicaţie în august 2012. „A fost evaluată de Ministerul Mediului şi trimisă către Comisia Europeană, care şi-a dat acordul de finanţare şi pentru faza a IIa, urmând ca noi să demăram procedurile de licitare”, a mai precizat edilul şef al Capitalei.

Primarul a explicat, în acelaşi context, aportul de fonduri ce revine pentru acest proiect municipalităţii.

„În februarie 2013, apare o decizie a Curţii Europene de Justiţie, care stabileşte că, pentru acest tip de proiecte, TVA devine cheltuială neeligibilă şi deci, în consecinţă, revine autorităţii aplicante, respectiv Primăriei Capitalei. Această valoare este de 60 de milioane de euro, care se adaugă la cea a proiectului, de 359 de milioane de euro. Din cele 60 de milioane, statul român rambursează primăriei 45 milioane de euro, astfel încât sarcina finală a primăriei rămâne de doar de 15 milioane de euro, pe o perioadă de trei ani, respectiv 2014-2016. Având în vedere decizia Curţii Europene de Justiţie, dar şi faptul că acelaşi Consiliu General a votat aplicaţia în toamna lui 2012, trebuia acum doar reformatată schema financiară a proiectului aprobat deja”, a spus Oprescu, în opinia căruia consilierii generali nu au înţeles acest mecanism.

Potrivit primarului general, cei din CGMB nu ar fi înţeles că municipalitatea ar urma să contribuie cu doar 15 milioane de euro la „acest mega-proiect de 359 de milioane de euro”.

„Şi ne mai întrebăm de ce nu absorbim fonduri europene…Ignoranţa şi indolenţa strivesc România! Nu avem nevoie de duşmani externi, ne facem singuri rău”, a comentat Oprescu.

Un alt proiect care va primi bani la rectificare, spune Oprescu, este cel privind supravegherea video a zonelor adiacente şcolilor, mai ales acolo unde Poliţia a identificat probleme în mod frecvent.

„În aceste proiect ar urma să montăm camere de supraveghere în jurul şcolilor, pentru zonele semnalate la Poliţie ca fiind cu probleme. Vom face rectificare şi pentru acest proiect”, a spus Oprescu.

Bugetul propriu al Capitalei, aprobat în şedinţa CGMB din 27 aprilie, este de 3,8 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...