Oprescu, SNFP: Premierul nu s-a hotărât încă asupra unei variante a legii salarizării

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat luni că premierul Dacian Cioloş nu s-a hotărât încă asupra unei variante a legii salarizării unitare şi că această lege ar putea fi gata, după o decizie a prim-ministrului, în maximum o săptămână.
Economica.net - lun, 22 feb. 2016, 15:03
Oprescu, SNFP: Premierul nu s-a hotărât încă asupra unei variante a legii salarizării

‘Premierul nu respins nicio variantă, dar nici nu s-a hotărât asupra acestor variante. (…) Din punctul nostru de vedere, proiectul ar fi gata după ce (premierul Cioloş – n.r.) îşi dă acordul pe o variantă, în maximum o săptămână, pentru că noi avem deja toate datele necesare la nivelul ordonatorilor principali de credite pentru a avea această lege’, a afirmat Sebastian Oprescu, după o discuţie, la Palatul Victoria, cu premierul Dacian Cioloş şi cu ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

El a adăugat că în discuţiile de până acum reprezentanţii MFP au propus o creştere salarială de 12% pe următorii trei ani, variantă pe care sindicatele o resping.

‘S-a spus din partea reprezentanţilor MFP că există o disciplină economico-financiară şi o strategie bugetară care prevede la ora aceasta o creştere cu 12% a anvelopei salariale, pe o perioadă de trei ani de zile, ceea ce pe noi, cu siguranţă, nu ne-a mulţumit, iar acest subiect trebuie discutat direct cu prim-ministrul pentru că noi nu avem nevoie de o lege a salarizării, noi avem nevoie de salarii. (…) E problema Guvernului şi a ministerelor de unde iau ei banii’, a precizat Sebastian Oprescu.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria Vega Ploiești aniversează 120 de ani de funcționare neîntreruptă
Rafinăria Vega Ploiești aniversează 120 de ani de funcționare neîntreruptă
Vega Ploiești, singurul producător român de bitum și hexan, atinge, în acest an, borna de 120 de ani de existență și activitate neîntreruptă în industria petrolieră. Înființată într-o......
Nouă întâlnire azi între Nicușor Dan și reprezentanții partidelor politice
Nouă întâlnire azi între Nicușor Dan și reprezentanții partidelor politice
Președintele Nicușor Dan se va întâlni astăzi, de la ora 14.00, cu Sorin Grideanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen ...
Ion Iliescu are cancer la plămâni
Ion Iliescu are cancer la plămâni
„Afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, a anunțat Spitalul Clinic de Urgență ...
Două noi contracte de finanțare din Fondul de Modernizare, semnate azi: 85 MW în fotovoltaic și 25 MWh stocare
Două noi contracte de finanțare din Fondul de Modernizare, semnate azi: 85 MW în fotovoltaic și 25 MWh stocare
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat azi semnarea a două noi contracte de finanțare prin Fondul pentru Modernizare.