Oprescu inaugurează astăzi parcarea subterană de la Universitate

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, va inaugura astăzi parcarea subterană de la Piaţa Universităţii, primul obiectiv de acest fel din Bucureşti construit în parteneriat public-privat.
Economica.net - mie, 14 nov. 2012, 14:57
Oprescu inaugurează astăzi parcarea subterană de la Universitate

Structurată pe trei niveluri, parcarea are o capacitate de 420 de locuri pentru autoturisme şi 21 pentru motociclete şi este prevăzută cu două intrări, prin străzile Toma Caragiu şi Academiei, ieşirea asigurându-se pe la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Tariful pe oră a fost fixat la 0,38 euro, echivalentul a aproximativ 2 lei, fiind prevăzute şi locuri cu abonament.

Suprafaţa terenului pe care s-a construit parcarea este de 8.507 mp, iar suprafaţa desfăşurată, pe trei niveluri subterane, este de 14.025 mp.

În septembrie 2010 au fost mutate în Parcul Izvor cele patru statui aflate în Piaţa Universităţii, în perioada noiembrie 2010-iunie 2011 au fost demarate şi finalizate lucrările arheologice, iar în iunie 2011 au început lucrările de construcţie a parcării. La data de 5 mai 2012, cele patru statui mutate temporar în Parcul Izvor au fost readuse în Piaţa Universităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Record: Producția de energie a parcurilor fotovoltaice a atins un maxim istoric azi, chiar pe fondul prețurilor negative care a oprit din ele. Prețuri negative și mâine
Record: Producția de energie a parcurilor fotovoltaice a atins un maxim istoric azi, chiar pe fondul prețurilor negative ...
Producția de energie din surse fotovoltaice livrată în rețele a atins un maxim istoric instantaneu la jumătate zilei de luni 28 aprilie, dar a scăzut brusc pentru că în piața spot de energie......
Siemens a depus ofertă la licitația pentru 12 trenuri pe hidrogen în România. Pe ce rute vor circula
Siemens a depus ofertă la licitația pentru 12 trenuri pe hidrogen în România. Pe ce rute vor circula
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că astăzi, 28 aprilie 2025, a avut loc ședința Comisiei de evaluare, ...
IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani
IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani
IBM va investi, în următorii cinci ani, 150 de miliarde de dolari în Statele Unite, inclusiv în facilităţi pentru producţia ...
Update: Producția a fost reluată la două centrale electrice din Portugalia. Compania portugheză REN susține că pana de curent a fost produsă de un fenomen atmosferic rar
Update: Producția a fost reluată la două centrale electrice din Portugalia. Compania portugheză REN susține că pana ...
Update: REN, compania responsabilă cu transportul energiei electrice şi gazelor naturale în Portugalia, a anunţat luni ...