OPSPI, reorganizat prin divizare. O parte din patrimoniu merge către Niţă

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) va fi reorganizat prin divizare parţială şi transmiterea către Departamentul pentru Energie a unei "fracţii" din patrimoniul Oficiului, informează Guvernul.
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 19:24
OPSPI, reorganizat prin divizare. O parte din patrimoniu merge către Niţă

Procedura a fost aprobată în şedinţa de miercuri, prin ordonanţă de urgenţă.

În luna martie, agenţia MEDIAFAX a anunţat că societăţile din sectorul energiei aflate în portofoliul OPSPI, care reprezintă principalul activ al Oficiului, au fost trecute din coordonarea ministrului Economiei, Varujan Vosganian (PNL), în cea a ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă (PSD), care a primit şi şefia unui departament.

Modificarea a fost efectuată în Parlament, printr-o serie de amendamente care modifică ordonanţa de urgenţă aprobată de Executiv la sfârşitul anului trecut pentru reglementarea noii configuraţii guvernamentale.

Urmare a acestei modificări, dreptul de administrare asupra acţiunilor statului la aceste companii i-a revenit exclusiv ministrului delegat pentru Energie, în timp ce ministrul Economiei a rămas doar cu 28 de companii din industria de apărare, industria constructoare de maşini.

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie deţine în portofoliu pachetul majoritar sau acţiuni minoritare la 94 companii din domeniul petrolier, gazelor, electricităţii şi resurselor minerale, printre care Romgaz, Transgaz, Petrotrans, Termoelectrica, complexele energetice Oltenia şi Hunedoara, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Electrica, CN Huilei, SNLO, CN Uraniului, Minvest, AN Apele Minerale, Salrom, SN Cărbunelui, Cuprumin, RA Activităţi Nucleare (unde statul este acţionar majoritar), OMV Petrom (unde Ministerul Economiei deţine 20,6% din acţiuni), Oil Terminal (59,6%), Conpet (58,7%), GDF Suez Energy (37%), EON Gaz Distribuţie (37%), EON Gaz Romania (37%), Enel Distribuţie (23-24% în funcţie de filială), Enel Energie (36%), CEZ (18-37% în funcţie de societate).

La acestea se adaugă 16 institute de cercetare în domeniul energiei, cu un bogat patrimoniu imobiliar.

Importanţa companiilor naţionale energetice a declanşat un conflict politic la sfârşitul anului 2006, când 41 astfel de societăţi, precum Petrom, Electrica, Distrigaz Sud, Distrigaz Nord, complexurile energetice Craiova, Rovinari şi Turceni, au fost trecute de Guvern de la OPSPI, care funcţiona atunci într-un minister al Economiei condus de Radu Berceanu (PD), la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, condusă de Teodor Atanasiu (PNL).

La scurt timp de la acel moment, PD a ieşit de la guvernare.

În luna februarie, ministrul Vosganian declara că Guvernele României creează ministere pentru oameni, în loc să numească persoane competente pentru fiecare minister.

Te-ar mai putea interesa și
De la debutul internațional la succesul pe piața din România: povestea MOVA și viziunea pentru un viitor inteligent
De la debutul internațional la succesul pe piața din România: povestea MOVA și viziunea pentru un viitor inteligent
MOVA, lider global în tehnologia de lifestyle premium, intră oficial pe piața din România, aducând un ecosistem inteligent complet, un design inovativ și o garanție de trei ani – o premieră......
Fenomene extreme – Secetă record în Europa şi regiunile costiere ale Mării Mediterane, în august
Fenomene extreme – Secetă record în Europa şi regiunile costiere ale Mării Mediterane, în august
Cu mai mult de jumătate (53%) din soluri afectate de secetă, august 2025 a fost cea mai secetoasă lună august în Europa ...
România pregăteşte „Operațiunea Samurai” – Planul Guvernului Bolojan pentru o nouă emisiune de titluri de stat
România pregăteşte „Operațiunea Samurai” – Planul Guvernului Bolojan pentru o nouă emisiune de titluri ...
România are o sumă emisă de aproape 10,8 miliarde de lei pe obligaţiuni verzi, alocate pe o zonă diversificată de proiecte, ...
Percheziţii DNA la Compania de Apă Braşov (surse)
Percheziţii DNA la Compania de Apă Braşov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii în 12 locaţii de pe raza judeţelor Braşov ...