Opt curse aeriene anulate pe aeroporturile Capitalei până la ora 15,00

Economica.net
25 01. 2014
aeroport_ceata_40830900_74544100_03608400

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), au fost anulate cursele Air Serbia 642/643 Belgrad – Bucureşti – Belgrad, LOT Polish Airlines 641/642 Varşovia – Bucureşti – Varşovia, TAROM 605/606 Timişoara – Bucureşti – Timişoara şi TAROM 704 Iaşi – Bucureşti.

Anterior, fuseseră anulate zborurile Lufthansa 1656/1657 şi 1650/1651 Munchen – Bucureşti – Munchen, 1422/1423 Frankfurt – Bucureşti – Frankfurt, Alitalia 494/495 Roma – Bucureşti – Roma şi Austrian Airlines 783/784 Viena – Bucuresti – Viena.

‘Pe aeroporturile Bucureştiului, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu vânt puternic şi rafale care ating şi depăşesc 75 km/h şi care transportă zăpadă la sol. Se înregistrează întârzieri la decolarea de pe Aeroportul Henri Coandă, întârzieri determinate de necesitatea degivrării aeronavelor şi de operaţiunile de handling la sol îngreunate de vreme, care ajung punctual şi la o oră’, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, pistele, platformele şi căile de rulare ale Aeroportului Internaţional Henri Coandă şi Aeroportului Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu sunt operaţionale şi se intervine constant cu utilajele proprii de deszăpezire şi degivrare, pentru desfăşurarea în siguranţă a operaţiunilor aeriene.