Opt puncte de control ale DSP funcţionează de miercuri pe fluxul de sosiri internaţionale al aeroportului Henri Coandă

10 03. 2021
aeroportul_henri_coanda_otopeni1_25834900

Un număr de opt puncte de control ale Direcţiei de Sănătate Publică funcţionează, de miercuri, pe fluxul de sosiri internaţionale al aeroportului Henri Coandă, ceea ce va conduce la scurtarea substanţială a timpului de aşteptare la control pentru pasagerii care sosesc din ţările aflate pe lista galbenă, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

„Începând de azi, 10 martie, pe fluxul de sosiri internaţionale al aeroportului Henri Coandă, vor funcţiona opt puncte de control ale DSP, faţă de trei până acum. Aceasta va conduce la scurtarea substanţială a timpului de aşteptare la control pentru pasagerii care sosesc din ţări aflate pe lista galbenă. Identificarea resurselor necesare pentru suplimentarea personalului DSP din aeroport s-a realizat prin implicarea directă a reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, alături de cei ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai CN Aeroporturi Bucureşti”, se spune într-un comunicat al CNAB.