Oficialii Optical Investment Group se aşteaptă la o creştere cu 30% a afacerilor în 2021 şi iau în calcul noi achiziţii

Oficialii Optical Investment Group (OIG) estimează că firma va încheia anul 2021 cu afaceri nete de peste 136 de milioane de lei, cu 30% mai mari decât cele din 2020. OIG are 102 de magazine de optică în ţară, sub brandurile Optiblu, Optiplaza, O51, dar şi două magazine online. Compania va deţine circa 10% din piaţa de optică medicală după absorbţia societăţilor de profil Optical Network SRL, Optiplaza SRL, Mann Optic SRL și Optic Planet SRL.
Cristina Şomănescu - lun, 19 iul. 2021, 13:29
Oficialii Optical Investment Group se aşteaptă la o creştere cu 30% a afacerilor în 2021 şi iau în calcul noi achiziţii

Optical Investment Group (OIG), deţinută de fondul de investiţii Innova, are circa 10% din piaţa de optică medicală după absorbţia companiilor de profil Optical Network SRL, Optiplaza SRL, Mann Optic SRL și Optic Planet SRL.

În urma acestei fuziuni, Optical Investment Group (OIG) are 102 magazine de optică în 29 de localități: 77 de magazine Optiblu, 23 magazine Optiplaza și două magazine de nișă pe segmentul premium market, sub numele O51, în București. Compania are şi două magazine online: optiblu.ro și optiplaza.ro.

  • Până în luna august 2020, rețeaua Optical Investment Group a avut cinci lanțuri de magazine de optică: Optiblu, Klarmann, O51(Optical Network), Optiplaza și Optica Express (Optiplaza).

Afaceri totale nete de peste 105 milioane de lei, generate de OIG şi de firmele absorbite în anul 2020

Pe de o parte, cifra de afaceri netă a celor patru companii care au fost absorbite de Optical Investment Group (Optical Network SRL, Optiplaza SRL, Mann Optic SRL și Optic Planet SRL) a fost de peste 103 milioane de lei la finalul anului 2020, potrivit calculelor făcute de Economica.net pe baza bilanţurilor depuse de firme la Finanţe.

Pe de altă parte, Optical Investment Group, înregistrată la Registrul Comerţului în august 2019, a avut afaceri nete de 2,36 de milioane de lei la sfârşitul anului 2020 şi pierdere netă de circa 3 milioane de lei, arată bilanţul depus de firmă la Finanţe, consultat de Economica.net.

Oficialii OIG se aşteaptă la o creştere cu 30% a afacerilor în 2021

În 2021, vom continua consolidarea rețelei de retail de optică medicală existente, urmărind o creștere a afacerilor de 30%. Vom investi constant în evoluția noastră și a angajaților noștri, ca și până acum, urmărind cu atenție inclusiv oportunitățile de achiziție a altor magazine”, spune Raluca Cîmpianu, CEO al Optical Investment Group.

Toți angajații Optical Network și Optiplaza au devenit angajați ai Optical Investment Group, spun oficialii OIG.

În acest moment, Optical Investment Group are 700 de angajați.

Economica.net vă aminteşte că în august 2019 Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Innova/6 SCA SICAV-RAIF a preluat Optical Network SRL și, implicit, companiile pe care le deţine: Optic Planet SRL și Mann Optic SRL.

Innova/6 SCA SICAV-RAIF face parte din grupul Innova care deţine mai multe fonduri de investiții în sectoare precum servicii financiare, tehnologie – media – telecomunicații, energie, alimentar sau industria transporturilor.

În urma analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea notificată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...