Optimism pe pieţele asiatice după ce Emmanuel Macron a fost ales preşedinte al Franţei

Indicele principal Nikkei al Bursei din Tokyo - cea mai mare piaţă financiară asiatică - înregistra luni dimineaţă cel mai semnificativ avans din ultimele aproape 17 luni, în urma victoriei din Franţa a pro-europeanului Emmanuel Macron, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 08 mai 2017, 07:08
Optimism pe pieţele asiatice după ce Emmanuel Macron a fost ales preşedinte al Franţei

Indicele Nikkei a urcat luni cu 1,8%, la 19.804,20, cel mai ridicat nivel din decembrie 2015.

Candidatul independent de centru Emmanuel Macron a fost ales duminică preşedinte al Franţei, obţinând peste 66% din voturile valabile la alegerile prezidenţiale desfăşurate duminică în Franţa, a comunicat Ministerul de Interne, după numărarea voturilor a 99,9% din cei 47 de milioane de alegători înregistraţi.

‘Investitorii se simt uşuraţi după alegerile din Franţa şi cumpără acţiuni. În ultimele săptămâni, indicele Nikkei a înregistrat creşteri semnificative pe fondul optimismului generat de rezultatele financiare şi al achiziţiilor masive de acţiuni’, a explicat analistul Hikaru Sato, de la Daiwa Securities.

Luni dimineaţă, dolarul s-a apreciat semnificativ faţă de moneda japoneză, tranzacţionându-se la 113,14 yeni – cel mai ridicat nivel din ultimele şapte săptămâni – apoi a revenit la nivelul de 112,79 yeni.

Acţiunile companiilor financiare Mitsubishi UFJ Financial, Mizuho Financial Group şi Nomura Holdings înregistrau creşteri de până la 3% la Bursa din Tokyo, în timp ce exportatorii, cum ar fi Panasonic şi Canon, înregistrau un avans de până la 2,4%.

În schimb, titlurile producătorilor de oţel Nippon Steel şi Sumitomo Metal Corp au scăzut cu 1% după ce Comisia de Comerţ Internaţional din Statele Unite (CCI) a anunţat că importurile de oţel laminat provenite din opt ţări aduc prejudicii producătorilor naţionali din cauza unor practici de concurenţă neloială, ceea ce deschide porţile pentru impunerea de taxe de import. CCI, o agenţie independentă ce acordă consultanţă Guvernului în domeniul comercial, a reamintit că Departamentul de Comerţ a stabilit deja că profilele de oţel laminat provenite din Germania, Austria, Belgia, Coreea de Sud, Franţa, Italia, Japonia şi Taiwan sunt vândute în SUA sub preţul corect al pieţei, ceea ce produce concurenţă neloială (dumping). În plus, în ceea ce priveşte oţelul sud-coreean, acesta este subvenţionat. Această concluzie va permite Guvernului american să impună pentru aceşti producători taxe şi tarife compensatorii ce merg de la 3,62 % la 148 %, conform cifrelor avansate de secretarul pentru Comerţ, Wilbur Ross, la finele lunii trecute.

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a urcat luni dimineaţă cu 0,4%, la 24.562,06 puncte, în timp ce indicele KOSPI al Bursei din Coreea de Sud înregistra un avans de 0,62%, la nivelul record de 2.255,09 puncte.

Indicele Shanghai Composite al Bursei din China a scăzut luni dimineaţă cu 0,6%, la 3.083,43 puncte, a şasea zi de declin, după ce investitorii fiind îngrijoraţi de înăsprirea reglementărilor din sectorul financiar. Duminică, Comisia de Reglementare a Asigurărilor din China (CIRC) a apreciat că va trebui stabilit un sistem solid de reglementare pentru companii şi trebuie întărită supervizarea asupra structurii acţionariatului.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...