Orange a dat în judecată Irakul pentru exproprierea participației pe care o deținea la compania Korek Telecom

Economica.net
14 10. 2020
2682450751_6708776380_b_35931300

„Orange confirmă că nu a reuşit să ajungă la un acord cu statul irakian cu privire la exproprierea investiţiei sale în Korek Telecom şi a lansat o procedură de arbitraj împotriva statului irakian”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului francez.

Această procedură, lansată la Centrul internaţional pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii (CIRDI) de pe lângă Banca Mondială, „face parte din eforturile constante şi determinate ale Orange de a-şi apăra drepturile în acest dosar pentru a obţine o indemnizaţie echitabilă de pe urma investiţiei sale”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Operatorul francez, care era prezent în Irak din 2011, deţinea o participaţie indirectă de 44% la Korek Telecom împreună cu un partener, o investiţie estimată la 430 milioane de dolari.

Deţinut în proporţie de 22,95% de statul francez, Orange este prezent în 18 ţări din Africa şi Orientul Mijlociu, unde la 30 iulie 2020 avea 124 de milioane de clienţi. Cu o cifră de afaceri de 5,6 miliarde de euro în 2019, zona Africa/Orientul Mijlociu este prima zonă de creştere pentru Orange.