„În urma unor sesizări primite din partea utilizatorilor cu privire la modalitatea de încheiere de către Orange România a unor contracte la distanţă, ANCOM a desfăşurat o investigaţie şi a constatat că operatorul de telefonie mobilă nu a comunicat clienţilor, înainte de a încheia prin telefon un contract pentru furnizarea serviciului de acces la internet prin intermediul unui modem stick portabil, informaţii privind data la care este considerat încheiat contractul, precum şi faptul că au dreptul să denunţe acel contract în termen de 14 zile lucrătoare de la data încheierii contractului sau a livrării echipamentului, fără plata vreunor penalităţi sau despăgubiri şi fără invocarea vreunui motiv, aşa cum prevede OUG 111/2011 privind comunicaţiile electronice”, se arată într-un comunicat al ANCOM.
Orange România este parte a grupului francez de telecomunicaţii Orange şi este cel mai mare operator local de telefonie mobilă în funcţie de cifra de afaceri şi numărul de clienţi la finele anului 2012.
„Decizia ANCOM este surprinzătoare, având în vedere explicaţiile oferite anterior autorităţii de Orange România pe marginea acestui subiect. În consecinţă, evaluăm posibilitatea contestării în justiţie a acestei decizii”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Public Affairs, Wholesale&Partnerships al Orange România, Dorin Odiaţiu.
Odată cu livrarea echipamentului, clienţii Orange România au primit şi semnat contractul. Ulterior activării abonamentului contractat în aceste condiţii, petenţii au solicitat rezilierea contractului fără plata penalităţilor aferente încheierii relaţiei contractuale înainte de expirarea perioadei minime contractuale.
„Orange România, considerând contractul încheiat cu abonaţii un contract scris, şi nu unul încheiat la distanţă, a respins solicitarea utilizatorilor, cerând plata în avans a taxei de abonament pentru numărul de luni rămase din contract”, se spune în comunicat.
În urma analizării documentelor şi a convorbirilor telefonice purtate de petenţi cu reprezentanţii Orange România, ANCOM a constatat că acordul de voinţă al abonaţilor a fost obţinut la telefon, contractul fiind astfel unul încheiat prin mijloace de comunicaţie la distanţă.
„Faptul că, în timpul convorbirilor telefonice prin care li s-a obţinut acordul pentru încheierea contractelor, petenţilor nu le-au fost comunicate informaţii cu privire la data la care este considerat încheiat contractul şi nici la dreptul lor de denunţare unilaterală, precum şi faptul că operatorul telecom nu le-a transmis nici în scris utilizatorilor informaţii privind condiţiile de exercitare a dreptului lor de denunţare unilaterală, potrivit OUG 111/2011, constituie contravenţii şi au fost sancţionate de ANCOM cu amenzi în valoare cumulată de 20.000 lei”, se spune în comunicat.
De asemenea, autoritatea a dispus anumite măsuri pe care trebuie să le ia operatorul de telefonie mobilă, şi anume identificarea tuturor abonaţilor care au încheiat contracte în condiţii similare şi care au reclamat Orange România modalitatea de încheiere a contractului şi transmiterea către aceştia, în scris, a informaţiilor referitoare la dreptul de denunţare unilaterală, potrivit prevederilor OUG 111/2011, fapt ce le asigură astfel abonaţilor respectarea tuturor drepturilor conferite de legislaţia în vigoare.
Întrucât încheierea contractelor prin mijloace de comunicaţie la distanţă – telefon sau internet – a devenit o practică tot mai răspândită, ANCOM atrage atenţia utilizatorilor ca, în cazul în care sunt contactaţi telefonic sau prin alte mijloace electronice de operatorii telecom, să solicite informaţii detaliate despre ofertele prezentate şi să fie conştienţi de faptul că acordul exprimat telefonic sau prin intermediul internetului este suficient pentru ca un contract să fie considerat valabil încheiat, cu aceeaşi valoare juridică cu unul scris.
De asemenea, în cazul unui astfel de contract încheiat prin mijloace de comunicaţie la distanţă, furnizorul are şi obligaţia de a transmite în scris cel puţin informaţiile care au fost prezentate şi în cursul convorbirii telefonice.
„Deşi contractul la distanţă are avantajul că nu mai necesită deplasarea la sediul sau magazinele furnizorului, el prezintă în acelaşi timp şi anumite riscuri, cum ar fi dificultatea de a înţelege şi reţine anumite informaţii prezentate în cadrul ofertei. Dacă cel contactat nu este sigur că a înţeles serviciul sau oferta prezentată, poate cere un timp de gândire sau poate solicita clarificarea unor informaţii”, se precizează în comunicat.
De asemenea, ANCOM subliniază că, în cazul oricărui contract încheiat prin mijloace de comunicaţie la distanţă ce are ca obiect furnizarea de servicii de comunicaţii, utilizatorul are dreptul de a denunţa contractul, fără plata penalităţilor de reziliere anticipată sau a altor despăgubiri, într-un termen de 14 zile lucrătoare de la data încheierii acestuia sau de la data la care furnizorul transmite în scris informaţiile prevăzute de OUG 111/2011.
În ceea ce priveşte drepturile utilizatorilor de servicii de comunicaţii (telefonie, internet, televiziune), ANCOM poate interveni în situaţiile în care furnizorii încalcă drepturile de informare ale utilizatorilor, nu oferă serviciul de portabilitate a numerelor, nu includ anumite informaţii în contract sau nu respectă condiţiile de încheiere a contractelor la distanţă.
De asemenea, în anumite situaţii, autoritatea poate face demersuri pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiilor dintre utilizatorii finali şi furnizorii de servicii de comunicaţii.