Orange vine din nou cu reduceri de până la 90% în magazinul online

Economica.net
02 04. 2013
orange_40527200

În fiecare zi clienţii magazinului online vor avea posibilitatea să cumpere produse la reducere din 2 categorii “telefon sau tabletă” şi “accesoriu sau gadget”. Produsele vor avea cele mai mari reduceri la începutul zilei, de până la 90%, urmând ca pe parcursul zilei procentul să scadă până la epuizarea stocului.

Oferta se adresează atât clienţilor Orange existenţi, cât şi vizitatorilor site-ului. Ei vor putea alege în cele 15 zile dintr-o gamă largă de telefoane, tablete, căşti, camere şi rame foto, huse pentru telefoane şi hard disc-uri externe ce vor fi afişate pe parcursul campaniei. Pentru a beneficia de cel mai mare discount, vizitatorii online trebuie să acceseze www.orange.ro la începutul fiecărei zilei când sunt afişate noile produse şi reducerile propuse – Cea mai bună ofertă a zilei o puteţi vedea AICI . Tabletele şi telefoanele vor putea fi achiziţionate doar alături de un abonament nou sau la prelungirea celui existent.

Iată integral regulamentul reducerilor din magazin

  • în fiecare zi până pe 15 aprilie ai reducere la anumite produse
  • reducerea scade pe parcursul zilei, iar pentru fiecare reducere există un număr limitat de comenzi
  • pentru telefoane şi tablete oferta este valabilă pentru achiziţia împreună cu un abonament nou sau prin prelungirea celui existent
  • fiecare produs are o reducere iniţială care scade pe parcursul zilei. În momentul în care vezi o anumită reducere pentru produsul dorit, trebuie să te grăbeşti să finalizezi comanda pentru a beneficia de ea. În cazul în care altcineva a făcut o comandă cu reducerea respectivă înaintea ta, aceasta se va modifica şi ţi se va afişa următoarea reducere disponibilă. De aceea, este foarte important să finalizezi comanda foarte repede. De exemplu, dacă în pagina produsului ţi-a apărut o reducere de 70%, dar altcineva a cumpărat mai repede produsul respectiv, în pasul următor vei vedea reducerea actualizată.
  • reducerea maximă diferă pentru fiecare produs
  • reducerea minimă disponibilă este diferită pentru fiecare produs. De exemplu, pentru unele produse reducerea poate scădea până la 10%, după care expiră oferta, iar pentru altele se poate opri la 30%.  
  • pentru a depune o comandă trebuie să te autentifici în contul tău online Orange dacă ai deja unul sau să îţi faci un cont nou
  • dacă ai nevoie de ajutor pentru comandă sau pentru a-ţi crea un cont Orange, poţi suna gratuit de pe numărul tau Orange la 202
  • oferta este valabilă exclusiv în magazinul online Orange