Orange, care deţine cel mai mare operator mobil din România, ar putea fi „privatizată” de statul francez

Economica.net
05 09. 2017
orange_66519500_97866100

Se va decide statul francez să vândă participaţia la Orange sau măcar să o diminueze?, se întreabă jurnaliştii francezi. Foarte posibil, dat fiind că, sâmbăta trecută, ministrul Economiei, Bruno le Mair a anunţat că Executivul de la Paris va recurge curând la mai multe privatizări. „O să anunţ în câteva săptămâni că vom vinde anumite întreprinderi, ca să avem bani să finanţăm inovarea. (…) E un mod mai bun să cheltuim bani ca să finanţăm inovarea decât să-i ţinem blocaţi în unele companii care nu sunt strategice pentru statul francez”, a spus Bruno le Mair.

În total, potrivit calculelor jurnaliştilor francezi, statul ar putea primi în jur de 10 miliarde de euro din vânzarea unor pacrticipaţii la anumite companii, bani din care vor fi finanţate investiţii în industriile viitorului.

Premierul a confirmat, la o zi distanţă, că statul ar urma să cedeze anumite participaţii la unele companii, dar s-a ferit să folosească termenul de privatizare. Printre întreprinderile de pe listă sunst Aeroport de Paris, unde statul deţine 50,6%, Francaise des Jeux, Renault (aproape 20%), PSA (aproape 13%), Alstom, dar şi Orange.

De multă vreme Emmanuel Macron visează să diminueze cota deţinută de stat la operatorul telecom, la care are acum 23%. La cursul actual al acţiunii, de 14 euro, cota statului francez la Orange ar valora circa 9 miliarde de euro.

În timpul campaniei electorale, Macron a indicat în mod clar că această participaţie la Orange ar putea să fie diminuată. „Orange nu este o companie din sectorul nuclear sau al apărării, nici o societate care să asigure un serviciu public în care să deţină monopolul” a spus Macron.

Oficial, Ministerul Finanţelor nu a făcut niciun comentariu pe această temă, iar oficialii Orange, deşi sunt la curent cu intenţiile Guvernului, nu comentează prea mult, spunând doar că statul nu este niciodată un acţionar ca toţi ceilalţi, însă decizia nu le aparţine.
Totuşi, o privatizare „totală” nu pare a fi avută în vedere acum, dat fiind că Orange este totuşi compania direct implicată în ambiţiosul program al Guvernului francez, denumit France Tres Haut Debit, care vizează acoperirea întregului teritoriu francez cu fibră optică până la finalul anului 2022.

Cu afaceri anuale de aproximativ un miliard de euro şi peste 10 milioane de clienţi, Orange este cel mai mare operator de comunicaţii mobile de pe piaţa românească. Compania are peste 2.300 de angajaţi.

Pe lângă operaţiunile de bază din zona telefoniei şi internetului mobil, Orange România a lansat, în urmă cu un an, servicii de internet prin fibră optică şi televiziune.