Orange curtează clienţii care călătoresc în Republica Moldova cu o opţiune de 4 euro. Ministerul Comunicaţiior salută decizia

Orange a lansat opţiunea Go Moldova. Pentru 4 euro, clienţii Orange România care merg în Republica Moldova primesc 30 de minute sau SMS-uri incluse şi tarif de 20 de eurocenţi/MB pentru traficul de net mobil, a anunţat compania într-un comunicat. Ministerul Comunicaţiilor salută decizia Orange, precizând, într-o informare de presă, că scăderea costurilor pentru convorbiri şi date mobile va întări legăturile între România şi Republica Moldova.
Economica.net - mar, 31 mai 2016, 12:56
Orange curtează clienţii care călătoresc în Republica Moldova cu o opţiune de 4 euro. Ministerul Comunicaţiior salută decizia

Opţiunea poate fi activată oricând, iar clienţii plătesc doar atunci când se află în roaming. După terminarea minutelor incluse, opţiunea se va activa automat cu un nou pachet de 30 de minute la 4 euro, pentru predictibilitatea costurilor.

Oferta Go Moldova este valabilă pentru clienţii cu abonament şi cei cu cartelă prepay, cât şi pentru clienţii business.

„Republica Moldova este o destinație importantă pentru clienții Orange și această ofertă vine în întâmpinarea celor care vor să beneficieze de mobilitate și libertate de a comunica atunci când călătoresc. Activarea ei se realizează extrem de simplu și costurile pot fi ținute sub control, pentru călătorii fără griji, deoarece obiectivul nostru este să le oferim clienților opțiunile de care au nevoie pentru a fi mereu conectați cu cei dragi”, a declarat în comunicat Anca Veluda, consumer division manager în cardul Orange România.

Oferta este valabilă încă din 4 mai 2016, până la 20 iulie 2016, cu posibilitate de prelungire, potrivit Orange.

Statul salută oferta

Într-o informare de presă trimisă simultan cu comunicatul Orange, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) apreciază că scăderea semnificativă a costului convorbirilor şi netului mobil va întări relaţiile între cele două ţări pe mai multe planuri: afaceri, educaţie, social.

„Salutăm decizia companiei Orange de a lansa cea mai avantajoasă ofertă specială de roaming pentru Republica Moldova, în beneficiul clienților. Această scădere semnificativă a costurilor pentru convorbiri și date mobile va ajuta la întărirea spațiului comunicațional comun între România și Republica Moldova. Această ofertă foarte bună va sprijini dezvoltarea afacerilor, întărirea legăturii între persoanele de pe ambele maluri ale Prutului, comunicarea mai bună dintre cei aflați la studii în România și cei de acasă și în general mărirea traficului de date”, anunţă MCSI.

Ministerul precizează că oferta Orange a fost lansată la iniţiativa oficialilor statului şi reiterează invitaţia lansată la începutul anului către toţi operatorii telecom, de a reduce costurile comunicaţiilor peste Prut prin oferte speciale.

Orange România are, de la 1 mai, un nou director general (CEO), în persoana Liudmilei Climoc, care până acum a fost la conducerea Orange Moldova timp de şapte ani.

Orange este cel mai mare operator mobil din România, cu 10 milioane de clienţi la 31 martie şi o cifră de afaceri anuală de aproape 1 miliard de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarii din familia Agnelli pariază pe divizia medicală de la Philips şi anunţă un interes în creştere pentru sectorul sănătăţii
Miliardarii din familia Agnelli pariază pe divizia medicală de la Philips şi anunţă un interes în creştere pentru ...
Holdingul Exor NV, divizia de investiţii a familiei Agnelli, şi-a majorat participaţia la producătorul olandez de echipamente medicale Philips, la care este deja cel mai mare acţionar, transmite......
Aurora, lanțul ucrainean de magazine cu produse de la 1 leu, vrea vânzări de 40 de milioane de euro anul acesta în România
Aurora, lanțul ucrainean de magazine cu produse de la 1 leu, vrea vânzări de 40 de milioane de euro anul acesta în România
Lanțul ucrainean Aurora, care vinde produse de la 1 leu, a deschis în anul trecut 33 de magazine în România și a avut ...
Valoarea nivelurilor de poluare cu PM2,5 a depășit limitele legale în 2024. În iarnă valorile au crescut cu 200%
Valoarea nivelurilor de poluare cu PM2,5 a depășit limitele legale în 2024. În iarnă valorile au crescut cu 200%
Nivelurile de poluare cu PM2,5, în București, au depășit frecvent limitele legale la mai multe stații, în special în ...
Autostrada Unirii A8: Mâine se semnează contractul pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș, cu UMB. 1,2 miliarde de euro, 38 kilometri
Autostrada Unirii A8: Mâine se semnează contractul pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș, cu UMB. 1,2 miliarde ...
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) va semna joi, 20 martie 2025, începând cu ora 10.00, în prezența ministrului ...