Orange dezminte că intenţionează să vândă reţeaua sa fizică de telecomunicaţii
Publicaţia financiară Les Echos informase luni că Orange studiază vânzarea reţelei sale de linii subterane de 734.000 kilometri şi cei 15 milioane de stâlpi de telefon, posibil către un fond de infrastructură. Valoarea tranzacţiei este estimată la opt miliarde de euro.
„Nu există astfel de informaţii în acest dosar, care există doar în presă”, a declarat Fernandez.
Cel mai mare operator francez de telecomunicaţii a anunţat marţi că profitul său a urcat cu 1% în primul trimestru din 2022, datorită creşterii ridicate a operaţiunilor sale din Africa şi Orientul Mijlociu, care a compensat declinul vânzărilor din Spania şi Franţa.
Profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare, excluzând cheltuielile pentru chirii (EBITDA AL), a urcat la 2,62 miliarde de euro, în linie cu estimările analiştilor.
Veniturile au crescut cu 0,7% în primele trei luni din acest an, la 10,6 miliarde de euro.
Orange şi-a menţinut toate ţintele pentru 2022, inclusiv creşterea profitului cu 2,5% – 3%. De asemenea, în 2023, compania are ca obiectiv obţinerea unui flux de numerar organic din activităţile de telecomunicaţii de cel puţin 3,5 miliarde de euro.