Orange îşi consolidează prezenţa pe sectorul de cloud computing prin preluarea Basefarm Holding

Economica.net
16 07. 2018
untitled_40518300

Orange susţine că Basefarm Holding este unul din cei mai importanţi jucători europeni din domeniul serviciilor de cloud computing cu venituri de peste 100 milioane de euro în 2017. Basefarm are o prezenţă solidă în mai multe state europene, în special în Norvegia, Suedia, Olanda, Austria şi Germania.

‘Suntem foarte fericiţi să anunţăm preluarea Basefarm, care va reprezenta un punct de cotitură în dezvoltarea noastră internaţională. În special, integrarea companiei ne va permite să ne extindem serviciile pe o piaţă în consolidare rapidă’, a declarat Helmut Reisinger, directorul diviziei Orange Business Services.

Finalizarea tranzacţiei este aşteptată pentru trimestrul al treilea al acestui an şi depinde de obţinerea aprobării autorităţilor de reglementare a concurenţei.

În România, Orange a realizat o cifră de afaceri de 270 de milioane de euro în primul trimestru al anului, în creştere cu 11,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La 31 martie 2018, Orange România oferea servicii mobile, fixe şi TV pentru 10.449.000 clienţi