Orange lansează serviciul eSIM – nu vei mai avea nevoie de cartelă SIM în telefon
În acest moment tehnologia eSIM este disponibilă pentru telefoanele Apple iPhone XS, iPhone XS Max şi iPhone XR.
„Noua tehnologie reprezintă o premieră pentru România, Orange fiind primul operator mobil care oferă clienţilor săi beneficiile eSIM anticipând şi de această dată o nouă evoluţie a tehnologiei ce urmează să deschidă în viitor conectivitatea atât pentru tablete şi telefoane inteligente, cât şi pentru ecosistemul obiectelor conectate”, a declarat Yves Martin, Orange Chief Marketing Officer.
Pentru activarea unui eSIM pe un dispozitiv compatibil, clienţii trebuie doar să meargă în cel mai apropiat magazin Orange şi să solicite un cod de activare eSIM. Tehnologia eSIM este disponibilă atât pentru cei care doresc să activeze un abonament nou, cât şi pentru clienţii existenţi care doresc să treacă de la cartela SIM la eSIM.
În magazinele Orange, clienţii vor beneficia de suport dedicat pentru activarea eSIM-ului. Astfel, prima activare va fi gratuită atât pentru clienţii rezidenţiali cât şi pentru cei business, urmând ca următoarele activări să fie tarifate conform politicii de schimbare a eSIM-ului.
Ce este un eSIM?
eSIM-ul (embeded SIM sau SIM integrat) reprezintă o nouă tehnologie prin intermediul căreia utilizatorii se vor putea conecta la rețeaua mobilă utilizând dispozitivele mobile compatibile fără a mai avea nevoie de utilizarea cartelei SIM. Numărul de telefon, precum și informațiile necesare autentificării și comunicării între rețeaua mobilă și eSIM vor fi stocate într-un profil unic care se instalează digital, prin scanarea unui cod de activare.
Pe un eSIM se pot instala simultan profile pentru mai multe numere de telefon. Acestea se pot instala şi activa direct din meniul smartphone-ului, fără a mai fi necesară schimbarea cartelelor SIM între ele.