Orange România, portofoliu de clienți și venituri în creștere

Orange România, cel mai mare operator de comunicații mobile de pe piața locală, a înregistrat venituri totale de 227,4 milioane de euro, în creştere cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, iar de la începutul anului, veniturile companiei au totalizat 675,7 milioane de euro.
Economica.net - J, 23 oct. 2014, 07:31
Orange România, portofoliu de clienți și venituri în creștere

Operatorul continuă să atragă clienți noi, astfel că la data de 30 septembrie 2014 compania avea 10.514.000 de clienţi, cu aproximativ 131.000 mai mulţi decât cu un an în urmă.

Serviciile 4G disponibile în toata oferta de abonamente pentru persoane fizice şi Orange PrePay au reprezentat un motor de creștere pentru companie în acest an.

Orange deţine cea mai extinsă reţea 4G din România şi oferă viteze medii reale de până la 60-80 Mbps pentru 78% din populația urbană şi de până la 150 Mbps în Bucureşti şi alte 5 oraşe, prin intermediul primei reţele comerciale 4G Plus, iar Orange este primul operator care a acoperit stațiile de metrou din București semnal 4G.

„Într-o piață foarte dinamică, Orange a devenit lider prin lansarea unor oferte inovatoare și prin calitate. Iar după mai bine de doisprezece ani, rămânem în topul alegerilor clienților.”, a spus Jean-François Fallacher, CEO Orange România.

Astfel, în al treilea trimestru al anului, vânzările de tablete 3G și 4G s-au triplat față de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, ponderea telefoanelor 4G în totalul smartphone-urilor vândute a crescut într-un an de 4 ori, de la 11% la peste 40%, pe fondul extinderii portofoliului de telefoane 4G la 35 de modele.

În strânsă legătură, traficul de internet mobil în reţeaua Orange a crescut cu peste 70% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar traficul realizat pe smartphone-uri s-a dublat, în principal datorită creșterii traficului din rețeaua 4G. 

În prezent, peste 110 000 de abonaţi Orange TV vizionează programele pe televizor și dispozitivele mobile, în timp ce aplicația pentru smartphone și tabletă a fost descărcată deja de peste 800 000 de ori.

Din trimestrul trei al anului, abonaţii Orange TV pot vedea meciurile de fotbal din Liga 1 pe toate ecranele, iar biblioteca de filme, seriale și emisiuni din Orange TV Go a fost îmbogățită cu episoade noi din seriale americane, difuzate în maxim 48 de ore de la premiera din Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
DEER investește 70 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice din municipiul Sibiu
DEER investește 70 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice din municipiul ...
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), sucursala Sibiu, derulează lucrarea de investiții ”Stația de transformare 110/20 kV Sibiu Vest în municipiul Sibiu, din județul Sibiu”,......
Intervenție complexă în zona Praid. ANAR lucrează cu zece motopompe pentru reducerea salinității apei din aval după ce salina a fost inundată (Video)
Intervenție complexă în zona Praid. ANAR lucrează cu zece motopompe pentru reducerea salinității apei din aval după ...
Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) şi Administraţia Bazinală de Apă Mureş (ABA) continuă intervenţiile ...
Fintechul german NAGA, controlat de antreprenorul român Octavian Pătrașcu, își consolidează parteneriatul cu echipa de fotbal Borussia Dortmund
Fintechul german NAGA, controlat de antreprenorul român Octavian Pătrașcu, își consolidează parteneriatul cu echipa ...
NAGA Group, fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt (XETRA: N4G), activ în peste 100 de țări, anunță că își ...
CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment
CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment
Compania CFR Călători S.A. a transmis astăzi un comunicat de presă în care susține că nu își va sista activitatea ...