Orange România a achiziționat de la startup-urile din acceleratorul Orange Fab soluții în valoare de 2,2 milioane de euro în cinci ani

Orange Fab este primul program de accelerare și de colaborare cu startup-urile implementat intern de către o companie din România. În cei cinci ani de activitate, Orange România a achiziționat produse și servicii în valoare de 2,2 milioane de euro de la startup-urile tehnologice incluse în program.
Lidia Neagu - mie, 29 iun. 2022, 11:08
Orange România a achiziționat de la startup-urile din acceleratorul Orange Fab soluții în valoare de 2,2 milioane de euro în cinci ani

În prezent, acceleratorul Orange Fab are colaborări cu 36 de startup-uri alături de care s-au implementat peste 90 de proiecte. Astfel, 14 startup-uri au furnizat produse și servicii ce au fost integrate în cadrul proceselor interne ale companiei și 17 startup-uri au ofertat soluțiile dezvoltate către clienții Orange, ca parte a rețelei de parteneri Orange Business Services. Mai mult, compania a integrat soluții tehnologice dezvoltate de patru startup-uri în produse noi, lansate ulterior pe piață.

Derulat la nivel național, programul Orange Fab a avut ca scop, încă de la început, o contribuție semnificativă la dezvoltarea unui ecosistem de inovație local care să ajute la creșterea și maturizarea cât mai multor startup-uri. În ultimii 5 ani, Orange a investit în comunitățile tech din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Oradea, Piatra-Neamț, Sibiu și Timișoara peste 630.000 de euro, prin susținerea pre-acceleratoarelor, a diverselor programe educaționale și a spațiilor dedicate de coworking.

„La cinci ani de la începerea Orange Fab, ne mândrim cu rezultate concrete în lucrul cu startup-urile din Orange Fab, precum și cu susținerea constantă a ecosistemului local. Ca program corporate de accelerare, scopul Orange Fab este de a face business development cu startup-urile selectate și de a adăuga necesarul de mentorat și suport pentru acestea cu scopul de a maximiza rezultatele comune. Am învățat în timp cum să lucrăm cât mai bine cu startup-urile și, în consecință, care este profilul cel mai potrivit, astfel încât colaborarea să fie câștigătoare de ambele părți. Continuăm să încurajăm creșterea de noi startup-uri prin intermediul parteneriatelor cu programele educaționale și comunitățile locale, evaluăm anual sute de proiecte și ne bucurăm să vedem un flux continuu de antreprenori curajoși care construiesc produse cu ambiții globale. Prin Orange Fab, suntem aici să-i susținem și să-i ajutăm să-și transforme ideile în business-uri solide”. a declarat Monica Obogeanu, Startup Programs Manager, Orange România.

Prin Orange Fab, startup-urile locale primesc acces la cele mai noi tehnologii și la numeroase oportunități de dezvoltare în zona de inovație, cercetare și networking pentru a-și valida și optimiza mai departe atât planul de business, cât și produsele. Acestea au acces la primul laborator 5G din România, un hub în care pot să-și testeze soluțiile bazate pe tehnologia 5G, și primesc susținere personalizată în cadrul sesiunilor de coaching de la experții Orange.

Pentru a facilita extinderea la nivel internațional, programul oferă oportunitatea startup-urilor de a-și prezenta soluțiile și pe alte piețe prin rețeaua internațională Orange Fab și, o parte dintre ele, în cadrul sesiunilor Demo Day organizate anual, dar și de a participa la conferințe globale precum Viva Technology, cel mai mare eveniment european dedicat tehnologiei.

Din 2017, Orange Fab și-a extins constant domeniile de activitate pentru a răspunde mai eficient nevoilor de business ale clienților, vizând direcții ca rețelele 5G și rețelele viitorului, IoT și obiecte conectate, smart city și mobilitate, fintech, smart retail, media și divertisment, sănătate, oameni și viitorul locurilor de muncă, educație digitală. În prezent, cele mai multe startup-uri din program sunt cele care au ca domeniu de activitate IoT și obiectele conectate, urmate apoi de cele ce oferă soluții de securitate și cele ce dezvoltă segmentul 5G și rețelele viitorului. În 2021, Orange Fab România a numărat cele mai multe proiecte implementate cu startup-urile din întreaga rețea Orange Fab alcătuită din 23 de țări.

Te-ar mai putea interesa și
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții de conducere în cadrul unor societăți precum ALGORITHM CONSTRUCTII S3......
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informaţii şi documente unei anchete comune privitoare la două cabluri submarine secţionate din Marea ...
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor pentru ...
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut ...