Orange România a numit un nou director pentru asigurarea calităţii reţelei

Noul director pentru tehnologie al Orange România este, începând din luna februarie, Ştefan Slavnicu, a anunţat, marţi, operatorul telecom.
Economica.net - mar, 11 feb. 2014, 11:48
Orange România a numit un nou director pentru asigurarea calităţii reţelei

Slavnicu va ocupa funcţia de Chief Technology Officer în cadrul companiei, iar activitatea vizează crearea şi asigurarea implementării corecte a strategiilor şi politicilor tehnice, asigurând calitatea reţelei şi susţinând strategia generală promovată de Orange România.

Ştefan Slavnicu are o carieră de 14 ani în companie şi o experienţă bogată în departamentul tehnic. A trecut de la funcţia de Network Expert la cea de Core Network Manager, iar în 2011 avea responsabilităţi în postul de Head of Infrastructure Expansion.

Tot el s-a ocupat de coordonarea echipei tehnice implicate în obţinerea licenţelor.

În vârstă de 36 de ani, Slavnicu a absolvit un program EMBA în cadrul Maastricht School of Management din Olanda, precum şi un program de doctorat în telecomunicaţii în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
Societatea J.T. Grup Oil S.A. i-a anunțat astăzi pe investitorii de Bursa de Valori București că a finalizat achiziționarea activului ”JT Danube Terminal” în urmă unei investiții totale......
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
În premieră în acest sezon rece, fluxul de gaze de la granița dintre România și Ungaria s-a inversat, astfel că acum ...
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană intenţionează să propună interzicerea importurilor de aluminiu primar rusesc ca parte a celui de-al ...
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse partenerilor SUA
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că va crea un nou departament, denumit "Serviciul pentru Venituri ...