Orange România îşi schimbă şeful. Fallacher pleacă, CEO va fi Liudmila Climoc, fost CEO Orange Moldova

Grupul Orange operează schimbări la nivelul conducerii din România, iar începând cu data de 1 mai funcţia de Chief Executive Officer (CEO) va fi preluată de către Liudmila Climoc, care a deţinut funcţia de CEO Orange Moldova, până la ora actuală, potrivit anunţului făcut, joi, într-o conferinţă de presă, de reprezentanţii companiei. 
Economica.net - joi, 28 apr. 2016, 07:19
Orange România îşi schimbă şeful. Fallacher pleacă, CEO va fi Liudmila Climoc, fost CEO Orange Moldova
Climoc îl înlocuieşte pe Jean-Francois Fallacher, acesta din urmă urmând să preia conducerea Orange Polonia. 

Modificările din structurile de conducere ale companiei telecom fac parte dintr-un plan strategic pus la punct de către Gervais Pellissier, CEO şi director executiv al regiunii europene a Grupului Orange. 

Noul CEO al Orange România, Liudmila Climoc, activează de 19 ani în industria de profil. Climoc şi-a început cariera la Orange Moldova. Tot în cadrul aceleiaşi companii, începând din anul 2008, Climoc este promovată din poziţia de Chief Sales Officer (CSO) în cea de Chief Executive Officer (CEO). 

Potrivit datelor oficiale, sub conducerea sa, Orange Moldova şi-a dublat baza de clienţi, până la 2,6 milioane, în acest context cota de piaţă a companiei ajungând la 57% din sectorul de mobil. 

Liudmila Climoc are în palmares două premiere în industrie, pe durata mandatului său în Republica Moldova, respectiv lansarea HD Voice şi HD Voice Internaţional pentru mobil, înainte ca acestea să fie adoptate la scară largă în restul Europei. 

Orange România a obţinut venituri de 235,5 milioane de euro, în primele trei luni din 2016, în creştere cu 6,5% faţă de perioada similară a anului trecut, conform rezultatelor financiare ale companiei, publicate marţi. 

La 31 martie 2016, compania franceză avea, pe plan local, 10.009.000 clienţi, din care 48,2% abonaţi şi 51,8% utilizatori ai serviciilor PrePay. Comparativ cu anul trecut, numărul clienţilor companiei pe plan local s-a redus, în condiţiile în care rezultatele financiare pe 2015 indicau 10,177 milioane de clienţi. De asemenea, serviciul Orange TV a înregistrat 294.000 de abonaţi, cu o creştere de 54,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar la Orange TV Go numărul de descărcări şi actualizări ale aplicaţiei a ajuns 1,8 milioane, în creştere cu 11% faţă de sfârşitul lui 2015. 

În prezent, reţeaua Orange oferă, în România, acces la internet mobil la viteze 4G pentru 72,1% din populaţia totală şi 96,2% din populaţia urbană a României. Acoperirea 4G+ este în continuă creştere, cu 13 oraşe, în prezent. 

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, a înregistrat o cifră de afaceri mai mare cu 3,5%, în primul trimestru din acest an, până la 10,01 miliarde de euro, în principal ca urmare a creşterii numărului de clienţi din întreaga lume. La 31 martie, grupul francez număra, la nivel mondial, 191 milioane de clienţi la serviciile de telefonie mobilă şi 17,77 milioane la serviciile de telefonie fixă, în creştere cu 2,9%, în ritm anual.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Start pentru construcția celui mai lung tunel, Poiana (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Start pentru construcția celui mai lung tunel, Poiana (Video)
A fost emisă Autorizația de Construire pentru tunelul Poiana, de pe Autostrada Sibiu - Pitești (A1). Este cel mai lung tunel de pe această autostradă și va fi construit pe secțiunea 3 Cornetu......
Piața neagră a țigaretelor a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 4 ani
Piața neagră a țigaretelor a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 4 ani
Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut în noiembrie până la 9,1% din totalul consumului, cel mai ridicat din ultimii ...
UNPR cere Guvernului, alături de patronatele din turism, să păstreze voucherele de vacanță
UNPR cere Guvernului, alături de patronatele din turism, să păstreze voucherele de vacanță
Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) susţine demersul patronatelor din turism solicitând să nu se elimine ...
Dezastru pe piața auto europeană, producătorii și componentiștii închid o multitudine de fabrici
Dezastru pe piața auto europeană, producătorii și componentiștii închid o multitudine de fabrici
Companiile de automobile prezente pe piața auto din Europa au anunțat închideri de fabrici și disponibilizări mari în ...