Orange Romania, sancţionată de ANSPDCP cu 10.000 de lei

Economica.net
05 11. 2014
2009_09_18_orange_81593700

Potrivit surse citate, în luna octombrie, reprezentanţii Autorităţii au efectuat o investigaţie la Orange România, în urma primirii unei plângeri prin care se semnala o posibilă încălcare a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 677/2001, sub aspectul neîndeplinirii obligaţiilor privind asigurarea confidenţialităţii şi aplicării măsurilor de securitate adecvate.

”În fapt, un petent a precizat că s-a prezentat la un magazin de desfacere din municipiul Cluj-Napoca cu un telefon personal achiziţionat de la S.C. Orange România S.A., pe care l-a lăsat în service, deoarece necesita reparaţii. În schimbul telefonului său, petentul a primit un telefon de la service, pe care să îl folosească pe perioada în care telefonul său se repara. Petentul a constatat faptul că în memoria telefonului primit de la service se aflau date cu caracter personal de la utilizatorii precedenţi: logare automată pe Facebook, numere de telefon şi mesaje personale, inclusiv balanţa conturilor bancare. Urmare a acestei situaţii, petentul a sesizat telefonic operatorul S.C. Orange România S.A., însă a precizat că sesizarea sa nu a fost luată în seamă”, se afirmă în comunicat.

ANSPDCP susţine că în cadrul investigaţiei s-a constatat că operatorul de telefonie mobilă nu a luat măsurile necesare pentru a preveni dezvăluirea sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal stocate pe telefonul primit de la service, proprietatea Orange România