Orange România: Traficul de internet mobil s-a dublat, în T1 din 2015. Veniturile au crescut cu 6,4%

Orange România a înregistrat venituri de 221 milioane euro, în primele trei luni ale anului 2015, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai multinaţionalei.
Economica.net - mar, 28 apr. 2015, 08:23
Orange România: Traficul de internet mobil s-a dublat, în T1 din 2015. Veniturile au crescut cu 6,4%

‘Dacă excludem impactul măsurilor de reglementare veniturile au avut o creştere de 6,4% faţă de perioada similară a anului anterior. Aceasta subliniază performanţa companiei, în condiţiile în care în ultimul trimestru al anului 2014 creşterea a fost de 4,5%. La 31 martie 2015, Orange România avea 10.364.683 de clienţi’, arată un comunicat al companiei.

În primul trimestru al anului, traficul de internet pe mobil s-a dublat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe măsura intensificării vânzărilor de tablete şi smartphone-uri cu 60% şi, respectiv, 50% faţă de primul trimestru al lui 2014, scrie Agerpres.

Compania a înregistrat de 13 ori mai mulţi utilizatori ai serviciilor 4G, iar în cazul vânzărilor de terminale 4G trendul crescător se păstrează, în strânsă legătură cu adopţia internetului la viteze 4G.

În luna martie, consumul de internet la viteze 4G a crescut de 10 ori faţă de luna martie a anului trecut, înainte de extinderea masivă a reţelei Orange 4G.

În primele 3 luni ale anului, în reţeaua Orange s-au înregistrat de 13 ori mai mulţi utilizatori ai acestui tip de servicii faţă de perioada similară a lui 2014. Din totalul acestora, 30% sunt în Bucureşti.

În prezent, reţeaua Orange oferă acces la internet mobil la viteze 4G pentru 65% din populaţia totală şi 94% din populaţia urbană a României. Aplicaţia Netograf, concepută de ANCOM pentru testarea independentă a calităţii conexiunii de internet, plasează Orange pe primul loc cu cele mai bune viteze atât pentru semnalul indoor în cazul abonamentelor, cât şi indoor sau outdoor pentru utilizatorii de cartele reîncărcabile. Rezultatele au fost obţinute în urma testelor realizate individual de utilizatori în primul trimestru al anului 2015 pentru încărcare şi descărcare fişiere.

Din ce în ce mai mulţi utilizatori de smartphone-uri le ataşează şi dispozitive wearable pentru a-şi monitoriza activitatea fizică, vânzările acestora înregistrând o creştere de şase ori în primele trei luni ale lui 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, precizează reprezentanţii Orange.

În primul trimestru al anului 2015, clienţii Orange care au ales, pe lângă serviciile de telefonie, şi servicii de internet sau televiziune, au avut la dispoziţie oferte cu beneficii pentru întreaga familie.

În aceeaşi perioadă Orange a înregistrat mai multe premiere: deschiderea la Cluj-Napoca a primului smart shop din cadrul Grupului, lansarea Wi-Fi on board şi, în teste, a stick-ului Orange TV – un mini-dispozitiv care conectează televizorul la smartphone sau tabletă. La 31 martie 2015, serviciul Orange TV disponibil pentru toate tipurile de ecrane înregistra peste 190.000 de clienţi.

‘Interesul românilor pentru cele mai noi tehnologii şi servicii de ultimă generaţie este din ce în ce mai evident. Adopţia serviciilor de internet mobil la viteze 4G este în creştere, susţinută de cea mai performantă reţea, de gama diversificată de produse şi servicii, printre care şi serviciile de conţinut disponibile pe toate tipurile de ecrane. Strategia noastră, ‘Essentials2020′, pune în centru clientul şi reafirmă dorinţa noastră de a-l conecta cu ceea ce este esenţial pentru el, prin intermediul unei experienţe incomparabile’, a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange România.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...