Orange sau Vodafone ar putea achiziţiona un operator fix în 2015
Deși acest lucru a fost negat cu vehemență de către managementul companiei, mai multe surse chiar și din interiorul RCS&RDS ne-au declarat că o achiziție de către Vodafone România este posibilă în 2015.
Cosolidarea pieței în 2015 este subliniată și de către Valentin Mircea, fostul vicepreședinte al Consiliului Concurenței și actual partner senior la Mircea și Asociații și expert în comunicații.
“Vom putea asista la achiziția de către cel puțin unul din liderii pieței de comunicații electronice mobile – Orange sau Vodafone – a unui operator de cablu, care să îi ofere acces la rețele fixe de transmisiuni de date și posibilitatea de a oferi serviciile de acces la programele de televiziune în pachetele puse pe piață. Este posibil și un parteneriat, ca o variantă intermediară și mai puțin costisitoare decât o achiziție”, a declarat Mircea.
Potrivit acestuia, este vorba de o integrare verticală, dar în anii care urmează vom putea asista chiar și la o integrare orizontală, prin reducerea numărului de operatori de telefonie mobilă.
“În 2015 operatorii de telefonie mobilă, dar și cei care operează doar rețele fixe vor trebui să se decidă cât vor mai sta într-un singur picior, adică fără să ofere și serviciile complementare, de acces a serviciilor lor atât pe fix cât și pe mobil. Este o poziție incomodă și, pe termen lung, periculoasă”, a mai declarat Valentin Mircea.
Potrivit acestuia, necesitatea accesului la infrastructura fixă de acces la internet va crește în 2015 iar în lipsa accesului la astfel de rețele, pozițiile celor doi lideri ai pieței românești vor începe să fie serios amenințate.
“Ajutorul care ar putea veni de la capacitatea suplimentară posibilă în rețelele care folosesc tehnologia LTE este limitat de costurile mari pe care aceste rețele le presupun și care fac neviabilă folosirea lor pe scară largă ca alternative, mai ales în zonele mai slab populate. Și nu este vorba doar de accesul la internet, ci și de oferirea de servicii suplimentare, în pachete de tipul 4play”, a mai spus Valentin Mircea.