Orange şi Vodafone îşi folosesc reciproc reţelele

Economica.net
31 07. 2013
telefonie_telefon_mobil_roaming_556878809_78101200_88882700

„Acordul este în concordanţă cu practicile uzuale ale industriei, atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi în afara acesteia, şi reprezintă o evoluţie naturală a colaborării anterioare dintre cei doi operatori pentru partajarea site-urilor. Acordul de partajare a reţelei va permite celor două companii să continue într-un ritm susţinut să facă investiţii în dezvoltarea de tehnologii la nivel naţional”, se arată într-un comunicat comun al celor două companii.

Beneficiile rezultate în urma acestui acord vor permite companiilor să investească în extinderea acoperirii 4G, precum şi în acoperirea localităţile rurale. În acelaşi timp, se va putea face mai rapid implementarea celor mai avansate tehnologii, cum este 4G, recent lansată pe piaţa locală.

„Atât Orange, cât şi Vodafone, îşi vor opera independent spectrul deţinut şi îşi vor păstra controlul strategic asupra reţelelor de comutaţie, prin separarea completă a acestora, ceea ce va asigura diferenţierea reţelelor şi independenţa totală a operatorilor din punct de vedere competitiv şi comercial. Companiile vor continua să concureze activ pe piaţă în toate produsele şi serviciile. De asemenea, acest acord va duce la eliminarea duplicării infrastructurii de reţea, cu beneficii importante asupra mediului înconjurator”, se menţionează în comunicat.

Orange România şi Vodafone România sunt, în ordine, primii doi mari operatori locali de telefonie mobilă după numărul de clienţi şi cifră de afaceri.