Orange va accelera măsurile de reducere a costurilor, după scăderea profitului cu 5,2%, în T2
În perioada aprilie-iunie 2014, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare a scăzut la 3,12 miliarde de euro (4,2 miliarde de dolari), în timp ce analiştii se aşteptau la un câştig de 3,09 miliarde de euro. Vânzările au înregistrat un declin de 5,2%, la 9,8 miliarde de euro, în linie cu estimările analiştilor.
Orange a anunţat majorarea ţintei de reducere a costurilor în acest an la peste 300 milioane de euro, după ce, iniţial, avusese ca obiectiv 250 de milioane de euro.
Orange şi-a reafirmat obiectivul de a înregistra anul acesta un profit înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare de 12-12,5 miliarde de euro.
Marţi, acţiunile Orange au urcat cu 2,4%, la 12,09 euro, la bursa de la Paris. Anul acesta titlurile companiei au crescut cu 31%, cel mai semnificativ avans din indicele principal CAC 40 al bursei franceze.
Stephane Richard, şeful celui mai mare operator francez de telefonie, a declarat, luna aceasta, că tactica tarifelor scăzute practicată de companiile rivale nu mai este suficientă pentru a fura din cota de piaţă în Franţa şi el nu va fi un lider al fuziunilor şi achiziţiilor menite să încheie războiul preţurilor care durează de trei ani.
Bouygues, Iliad şi SFR ar trebui să conducă procesul de consolidare a pieţei de telefonie mobilă, deşi Orange este dispusă să ia parte, a afirmat Stephane Richard.
‘Orange nu este cea mai bine plasată pentru a lua parte la acest proces de consolidare – suntem cel mai mare operator şi probabil nu cel care are cea mai mare nevoie de consolidare. Sunt pregătit să revin la masa negocierilor, dar nu ca lider’, a apreciat directorul general al operatorului francez de telefonie.
Acesta a adăugat că revenirea la un sistem de telecomunicaţii alcătuit din trei în loc de patru operatori ar fi benefică pentru Franţa şi ar încuraja companiile să investească mai mult în infrastructură, reflectând tendinţa de consolidare înregistrată în rândul companiilor de telefonie din Europa.
Compania Orange este interesată de achiziţii în România, Spania, Polonia şi Belgia şi nu exclude o reevaluare a opţiunilor pentru Bouygues Telecom, dacă este invitată să facă această preluare, a declarat recent Stephane Richard.
Directorul general al Orange, Stephane Richard, a declarat în mod repetat că sectorul telecomunicaţiilor din Europa are nevoie de consolidare, idee susţinută şi de Rene Obermann, şeful Deutsche Telekom AG, cel mai mare operator european de telecomunicaţii.
Pe piaţa din România, veniturile Orange România s-au majorat, în primele şase luni ale anului, cu 4,5%, până la valoarea de 448,3 milioane de euro, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013.