Orange va căuta alianţe în Europa – ministrul Economiei din Franţa

Franţa va încuraja consolidarea companiilor de telefonie pe piaţa internă, iar Orange SA, cel mai mare grup de telecomunicaţii al ţării, va căuta alianţe în Europa, a afirmat ministrul Economiei, Arnaud Montebourg, în Comisia economică a Adunării Naţionale, transmite Bloomberg.
Economica.net - joi, 10 apr. 2014, 08:58
Orange va căuta alianţe în Europa - ministrul Economiei din Franţa

‘Consolidarea este o necesitate în Franţa şi în Europa şi vom lucra în mod activ pentru a încuraja acest proces’, a declarat ministrul Economiei în timpul unei discuţii referitoare la vânzarea operatorului de telecomunicaţii SFR, deţinut de Vivendi, către compania Altice SA.

În 5 aprilie, Vivendi a acceptat să vândă al doilea operator de telefonie mobilă din Franţa, SFR, către Altice, compania holding a miliardarului franco-israelian Patrick Drahi, într-o tranzacţie estimată la peste 17 miliarde de euro, respingând oferta îmbunătăţită a firmei Bouygues SA, ofertă susţinută de Guvernul francez.

Montebourg susţine că tranzacţia pune sub semnul întrebării viitorul operatorilor de telecomunicaţii Bouygues şi Iliad SA. O fuziune între cele două nu este analizată acum, susţine oficialul francez.

De asemenea, ministrul Economiei a explicat că Franţa cere companiilor de telecomunicaţii să se consolideze dincolo de frontierele ţării. Companiei Orange, unde statul deţine 27% din acţiuni, i s-a cerut să profite de alianţele sale din Europa pentru a se consolida în afara Franţei.

Directorul general al Orange, Stephane Richard, a declarat în mod repetat că sectorul telecomunicaţiilor din Europa are nevoie de consolidare, idee susţinută şi de Rene Obermann, şeful Deutsche Telekom AG, cel mai mare operator european de telecomunicaţii.

Orange, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat miercuri că a finalizat vânzarea diviziei din Republica Dominicană către compania Altice.

În luna noiembrie a anului trecut, Orange a decis să-şi vândă această divizie pentru 1,4 miliarde de dolari, în cadrul strategiei sale destinată reducerii datoriilor şi concentrării pe pieţele cheie.

Orange Dominicana SA a fost înfiinţată în anul 2000 şi, în prezent, are 3,4 milioane utilizatori, în 2012 înregistrând vânzări de 581 milioane de dolari. Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, a scos la vânzare această divizie în 2013 şi a primit mai multe oferte.

Altice deţine mai multe companii furnizoare de servicii de cablu, telefonie mobilă şi internet în ţări precum Israel, Belgia, Portugalia, Elveţia şi regiunea Oceanului Indian. Principalul său acţionar este operatorul francez de cablu Numericable SAS.

La 31 decembrie 2013, Orange avea 10.436.000 de clienţi fiind lider al pieţei de telecomunicaţii din România. Veniturile înregistrate de Orange România în 2013 s-au cifrat la 934 de milioane de euro, în creştere cu 1,8% faţă de veniturile înregistrate în 2012, pe bază comparabilă.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...