”Ce există este o înțelegere că va fi o aliniere din partea acționarilor către acest scop de a ajunge la o fuziune legală. Există o deschidere și suntem în discuții cu partenerii guvernamentali. Vom împărtăși detalii mai multe, când le vom avea”, a spus pe acest subiect Liudmila Climoc, CEO Orange România.
Orange: Vom investi peste 200 milioane de euro anual în România, a patra piață pentru grup
”Vom investi peste 200 milioane de euro anual în România în rețelele fixe și mobile pentru o acoperire mai bună și pentru integrarea celor două companii. Piața este foarte competitivă, inovativă și vedem loc de creștere. De aceea continuăm investițiile în România, în fibră optică. Achiziția Telekom Fix a fost un accelerator, dar nu ne oprim aici. Trebuie să accelerăm investițiile în fibră, sunt multe lucruri de făcut”, a declarat într-o conferință de presă, CEO-ul Orange Romania, Liudmila Climoc.
Potrivit oficialului companiei, doar investițiile pentru rebranding, în urma achiziției serviciilor fixe de la Telekom, vor necesita investiții de ordinul milioanelor de euro, adusă de grup.
Citește și:
Aceasta a mai precizat că efectele crizei din Ucraina încep să se simtă în economie, care se adaugă impactului provocat de pandemie în ultimii doi ani.
”Economia României e deja afectată de pandemie și acum ne confruntăm cu efectele crizei provocate de război. Suntem într-o furtună perfectă. Cuvântul cheie pentru business și societatea noastră, pentru fiecare dintre noi, este reziliența”, a spus Climoc.
Totodată, repzentantul Orange România a precizat că piața telecom românească este ”cea mai competitivă din Europa”, iar clienții români beneficiază de cel mai bun raport calitate/preț. Ea a adăugat că România este a patra piață ca importanță pentru grup.
Prezentă la conferință de presă, Mari-Noëlle Jégo-Laveissière Deputy CEO Orange Europe, a spus referitor la un acord de principiu încheiat între grupul Orange și statul român, prin care Orange ar urma să integreze total fostul Romtelecom, iar statul român să dețină 20% din noua entitate, că nu există un acord semnat în acest sens, dar că există intenția de integrare.
Pe 30 septembrie 2021, Orange a finalizat achiziția pachetului majoritar de 54% din acțiunile Telekom Romania Communications, redenumită Orange Romania Communications.