Oraşul american Detroit a intrat în faliment

Economica.net
19 07. 2013
detroit_84251900

Pentru o perioadă de timp o adevărată bijuterie a industriei, Detroit a pierdut jumătate de populaţie în 60 de ani, iar marile grupuri au abandonat în mod treptat oraşul, o lovitură grea pentru veniturile sale fiscale.

„Locuitorii din Detroit (…) merită o foaie de parcurs care să le permită să iasă din spirala care îi antrenează spre servicii publice tot mai puţin performante”, a argumentat Rick Snyder, guvernatorul statului Michigan, într-o scrisoare care însoţeşte actul depus la un tribunal.

„Declararea falimentului este unica soluţie care va permite oraşului Detroit să redevină stabil şi viabil”, continuă el.

Oraşul Detroit a trecut de la aproximativ 1,8 milioane de locuitori în 1950, la aproximativ 695.000 în prezent. Această scădere este însoţită de un exod masiv de întreprinderi şi o prăbuşire a veniturilor fiscale.

În mod progresiv, numeroase servicii publice a fost necesar să fie reduse, spre exemplu, iluminatul fiind asigurat pe timpul nopţii în anumite cartiere doar în unele cartiere.

Sufocat, oraşul a anunţat luna trecută un default pentru o parte a datoriei sale totale în valoare de 18,5 miliarde de dolari.