România are termen până la sfârşitul lui iunie pentru a evita suspendarea a 5 programe operaţionale

Economica.net
19 04. 2012
posdru_fonduri_europene_europa_68186400

„După cum ştiţi, s-au reluat plăţile pentru POSDRU, dar avem termen ca până la sfârşitul lunii iunie să întreprindem anumite acţiuni astfel încât să evităm suspendarea unor programe operaţionale. În principiu sunt cinci programe unde trebuie întreprinse astfel de acţiuni pentru a evita suspendarea programelor respective”, a spus Orban.

El a precizat că este vorba despre programele în cazul cărora se aplică corecţii financiare preventive.

„Mă refer la programul de mediu, transport, POR, programul de Creştere a Competitivităţii Economice şi POSDRU”, a spus ministrul.

„Acestea sunt cele cinci unde trebuie să îndeplinim anumite condiţii astfel încât să evităm ca începând din luna iunie programele să fie suspendate. Dar lucrurile evoluează pozitiv, angajamentele pe care ni le-am luat sunt în stadiu avansat de îndeplinire şi sperăm că va fi evitat riscul de suspendare”, a adăugat ministrul.

Întrebat despre ce fel de condiţii este vorba, Leonard Orban a explicat: „Sunt multe condiţii – de la elemente legate de achiziţiile publice până la chestiuni ce ţin de nerespectarea unor recomandări făcute de misiunile de audit atât ale Autorităţii Române de Audit cât şi ale CE”.

Întrebat punctual care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite în cadrul programului operaţional privind transporturile, el a menţionat „segregarea anumitor funcţii în interiorul AM în ceea ce priveşte verificarea corectitudinii achiziţiilor publice, verificări privind potenţiale conflicte de interese şi incompatibilităţi până la chestiuni tehnice legate de modul în care se derulează programul, de modul în care fcţ şi este asigurat acel management financiar la nivelul structurilor”.