Orban, către ministrul Economiei: Să utilizăm la maximum capacitatea de producție de măști, să nu existe speculă după 16 mai

Economica.net
23 04. 2020
ludovic_orban_q8eua7lm4r_24735800

„Cred că trebuie să vă mobilizați, și la Ministerul Economiei, domnul Virgil Popescu. Obligativitatea de a purta măști după 16 mai va genera o cerere foarte mare pe piață. Noi trebuie să generăm o ofertă la nivelul cererii, astfel încât să nu existe posibilitatea de a se specula un decalaj între cerere și ofertă”, a declarat joi premierul Ludovic Orban.

„Știu că v-ați preocupat de la început de chestiunea dezvoltării capacității de producție în România pentru astfel de materiale și vă solicit să utilizăm la maxim capacitatea liniei de producție. De asemenea, să găsim toate formele de sprijin pentru producători, astfel încât să aibă materia primă necesară, să aibă capitalul de lucru necesar astfel încât să producă la capacitate maximă”, i-a transmis șeful Executivului lui Virgil Popescu cu ocazia ședinței de Guvern.

România va produce minim un milion de măşti medicale, iar preţul acestora va ajunge la populaţie undeva la 2 lei, fără TVA, a declarat anterior ședintei de Guvern ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

„Vom avea minim un milion de măşti zilnic. Sunt două companii care vor produce. Mă aştept ca, în urma lansării astăzi a Registrului naţional al producătorilor de dispozitive şi echipamente medicale, să-i vedem exact pe toţi cei care vor să producă şi care sunt autorizaţi să producă aceste dispozitive medicale, să facem un recensământ al producţiei. Din ce am vorbit cu cei doi producători, preţul este în jur de 2 lei. Probabil că 2 lei, fără TVA, va fi şi un preţ către populaţie”, a spus Popescu, la Digi 24.

Acesta a menţionat că nu va fi nevoie de o plafonare a preţului măştilor, întrucât, la ora ora actuală, există stocuri suficiente atât din ţară, cât şi din străinătate.

După 15 mai populaţia se va putea mişca mai liber, dar unele restricţii vor rămâne în vigore, a anunţat miercuri preşedintele Klaus Iohannis, care a adăugat că măştile vor fi obligatorii după ce expiră starea de urgenţă.