Orban: Deficitul bugetar pune o presiune foarte mare asupra cursului de schimb şi duce la erodare
„Întotdeauna cursul de schimb este un rezultat al unei situaţii economice. Atât timp cât există un deficit comercial de aproape 18 miliarde de euro, iar deficitul comercial a crescut an de an, în 2017, în 2018, în 2019 datorită unei politici de nestimulare a volumului de produse şi servicii realizate intern şi, în acelaşi timp, de stimulare a unei cereri prin creşteri artificiale de venit, care nu au în spate o realitate economică, s-a adâncit acest deficit comercial. Acest deficit comercial, normal, pune o presiune foarte mare asupra cursului de schimb şi duce la o erodare. Erodarea leului în raport cu euro este un proces care se întâmplă de când a venit PSD la guvernare şi nu poate fi stopată decât în măsura în care se reechilibrează mai mulţi factori – balanţa comercială, echilibrul bugetar, pentru că, inclusiv, creşterea deficitului bugetar generează o presiune suplimentară asupra cursului de schimb şi oricât poate BNR să intervină în susţinerea leului există o tendinţă ca să se ducă spre realitatea economică”, a explicat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Leul s-a depreciat luni cu 0,62 bani (0,13%) faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,7729 lei/euro. BNR a cotat vineri euro la 4,7667 de lei.