Orban: Firmele afectate de restricțiile impuse în timpul pandemiei vor putea cere sprijin de la stat prin intermediul unei aplicații online

Companiile din domeniile afectate de restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 vor putea solicita sprijin financiar guvernamental prin intermediul unei aplicaţii online care ar putea fi funcţională până la începutul lunii septembrie, a declarat, sâmbătă, la Arad, premierul Ludovic Orban.
Economica.net - S, 22 aug. 2020, 12:23
Orban: Firmele afectate de restricțiile impuse în timpul pandemiei vor putea cere sprijin de la stat prin intermediul unei aplicații online

Potrivit acestuia, la dispoziţia firmelor care au avut de suferit pe perioada stării de urgenţă şi stării de alertă va fi pusă suma de un miliard de euro.

„Pregătim o aplicaţie informatică, astfel încât toate cererile să fie depuse online şi să fie soluţionate cu celeritate. Până la sfârşitul lunii august, cred că în jurul datei de 1 septembrie, am convingerea că vom fi capabili să lansăm apelul de proiecte”, a afirmat Orban.

El a precizat că în acest program se vor putea înscrie şi firmele din domeniul HoReCa.

Te-ar mai putea interesa și
Un teren din Nibiru, stațiunea lui Selly, a fost cea mai mare tranzacție cu pâmânt agricol din 2025. La cât se ridică valoarea totală
Un teren din Nibiru, stațiunea lui Selly, a fost cea mai mare tranzacție cu pâmânt agricol din 2025. La cât se ridică ...
În prima jumătate a acestui an, Ministerul Agriculturii a avizat opt tranzacții cu terenuri arabile mai mari de 30 de hectare, cu trei mai multe decât în perioada similară a anului trecut.......
Trump pune poliția din Washington sub control federal și trimite Garda Națională în Capitala SUA, pentru a combate criminalitatea
Trump pune poliția din Washington sub control federal și trimite Garda Națională în Capitala SUA, pentru a combate criminalitatea
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că departamentul de poliţie din Washington va fi plasat sub controlul ...
Romsilva dă startul procedurii pentru alegerea unui nou director general provizoriu. Dosarele candidaților pot fi depuse până pe 18 august
Romsilva dă startul procedurii pentru alegerea unui nou director general provizoriu. Dosarele candidaților pot fi depuse ...
Consiliul de Administraţie al Romsilva a decis declanşarea procedurii pentru numirea unui director general provizoriu, ...
ANRE avertizează asupra tentativelor de manipulare a cetățenilor de către APCE și mai spune că nu va ceda în fața șantajului
ANRE avertizează asupra tentativelor de manipulare a cetățenilor de către APCE și mai spune că nu va ceda în fața ...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este şi va fi deschisă consultării publice în ceea ...