Orban: Investiţiile private au scăzut cu peste 12% în primele şase luni ale anului

Economica.net
20 08. 2017
ludovic_orban_12409200_06411600

„Este normal ca oamenii să nu mai investească în această ţară în care guvernul schimbă de la o zi la alta, de la o săptămână la alta politicile fiscal-bugetare, inventând noi şi noi biruri care sunt puse în spinarea celor merituoşi, în spinarea celor care creează bogăţie, creează prosperitate, creează profit şi asigură dezvoltarea societăţii”, a afirmat Orban.

Pe de altă parte, el a susţinut că şi investiţiile publice sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani.

Totodată, el a atras atenţia asupra deficitului comercial al României. „Dezechilibrul, deficitul balanţei comerciale a crescut cu 30% într-un an de zile. Este cea mai mare creştere care există într-un interval de timp comparat. De ce a crescut deficitul comercial? Pe de o parte, pentru că nu au crescut exporturile, datorită lipsei de competitivitate a economiei româneşti, iar pe de altă parte, pentru că a crescut artificial puterea de cumpărare”, a adăugat Orban