Orban: Mărire de salarii pentru funcţionarii ce gestionează fonduri UE, dar şi performanță
„Vă spun foarte deschis: dacă vom continua cu salariile existente în momentul de faţă, riscurile vor fi enorme. Vom continua să avem aceleaşi probleme pe care le-am avut până în prezent, cel puţin pe anumite zone”, a afirmat Orban, în conferinţa de presă de la sediul MAEur.
El a spus că Guvernul îşi doreşte ridicarea salariilor la un nivel acceptabil pentru toţi funcţionarii din structurile care se ocupă de absorbţia fondurilor UE, însă e necesară şi „introducerea unui set de criterii de performanţă pentru fiecare persoană şi fiecare grup care gestionează fondurile comunitare”.
„Nu se poate ca fiecare, indiferent de performanţa pe care o are, să beneficieze de acel spor de 75%. Nu e normal, nu mi se par normal să nu ai un set de indicatori, de exemplu, pentru cum ar fi modul în care sunt trataţi beneficiarii. Atitudini absolut neacceptabile vizavi de beneficiari. Mi se pare normal ca, în paralel cu o creştere a salariilor, rămâne de văzut când va fi posibilă, să introducem acest set de criterii care să însemne nu numai performanţă, dar şi standarde importante privind intrarea în acest corp. Nu oricine ar trebui să intre, ci cei care au expertiză, care sunt capabili, care pot face faţă unui proces extrem de complicat”, a mai spus Orban.
Ministrul Afacerilor Europene declara vineri, pentru MEDIAFAX, după întrevederile de la Bruxelles cu oficialii Comisiei Europene, că aceştia au solicitat îmbunătăţirea capacităţii administrative privind absorbţia fondurilor comunitare nu doar printr-o mărire a salariilor funcţionarilor din ministere, ci şi cu măsuri de premiere a performanţei şi de sancţionare a lipsei acesteia. „Nu se vor mai putea acorda sporuri fără a evalua performanţa”, a spus Orban.
El declara în 19 septembrie că Guvernul a solicitat Comisiei Europene ca salariile funcţionarilor care se ocupă de fonduri europene să fie egalizate de la 1 ianuarie 2013 la nivelul cel mai ridicat, cel din Ministerul Dezvoltării Regionale.
„Este anormal ca salariile între diferitele ministere, între diferiţi funcţionari, să fie atât de diferite pentru muncă egală. Nu e normal ca diferenţa să meargă de la unu la trei chiar. Şi tocmai de aceea facem demersuri, am transmis o scrisoare către Comisia Europeană, solicitând să intrăm pe un sistem absolut normal, în care la muncă egală plata să fie egală şi ca începând cu 1 ianuarie 2013 să avem o salarizare corespunzătoare pentru toţi ce care lucrează în sistemul de gestionare a fondurilor europene”, a spus el.
Întrebat care vor fi pragurile între care vor fi încadrate salariile acestor funcţionari de la 1 ianuarie 2013, Orban a arătat că ideea e ca acestea să crească la nivelul cel mai ridicat, adică cel al funcţionarilor din Ministerul Dezvoltării Regionale.