Orban: Ne propunem ca obiectiv adoptarea în 30 de zile a actelor normative aferente măsurilor din Planul de relansare economică

Guvenul îşi propune ca în termen de 30 de zile să adopte actele normative necesare implementării măsurilor prevăzute în Planul de investiţii şi relansare economică, scrie Agerpres. 
Economica.net - joi, 09 iul. 2020, 08:21
Orban: Ne propunem ca obiectiv adoptarea în 30 de zile a actelor normative aferente măsurilor din Planul de relansare economică

„Ne propunem ca obiectiv ca în termen de 30 de zile să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din Planul de investiţii şi relansare economică”, a declarat Ludovic Orban, joi, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, organizată în sistem de videoconferinţă,scrie Agerpres. 

Premierul a adăugat că, punctual, doreşte un dialog pe două proiecte de ordonanţă de urgenţă.

„Este vorba de ordonanţa de urgenţă care permite un cadru legislativ pentru a putea introduce programul flexibil de muncă, astfel încât să putem accesa resursele financiare care ne sunt puse la dispoziţie la nivel european prin intermediul programului SURE. De asemenea, este un proiect de act normativ privind introducerea unor măsuri active pentru susţinerea angajării zilierilor şi sezonierilor, ca să spunem generic, adică cei care lucrează cu contract de muncă pe perioadă determinată”, a spus Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, transmite AFP,......
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...