Orban: Rectificarea bugetară va fi adoptată în cursul acestei săptămâni

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că rectificarea bugetară va fi adoptată în cursul acestei săptămâni şi că sunt solicitări de creştere a alocărilor bugetare pentru Ministerul Transporturilor, pentru investiţii judeţene şi locale, pentru Sănătate, Educaţie şi Agricultură, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 10 aug. 2020, 08:48
Orban: Rectificarea bugetară va fi adoptată în cursul acestei săptămâni

„Cu siguranţă rectificarea bugetară va fi adoptată în cursul acestei săptămâni. Ministerul Finanţelor va finaliza raportul privind starea economică şi bugetară, chiar astăzi împreună cu domnul ministru al Finanţelor o să mai purtăm discuţii cu miniştri, ordonatorii principali de credite, privitoare la rectificarea bugetară. Din solicitările pe care le avem sunt solicitări pertinente de creştere a alocărilor bugetare pe zona investiţiilor în infrastructura de transport, sunt solicitări de la Ministerul Transporturilor, investiţiilor judeţene şi locale. Aici este vorba de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei Publice”, a declarat Ludovic Orban.

El a precizat că vor fi alocate sume suplimentare în domeniul Sănătăţii, Educaţiei, Agriculturii, în acest ultim caz va fi o majorare a bugetului petnru plata despăgubirilor către fermieii afectaţi de secetă.

Premierul a mai transmis că Guvernul va analiza cu seriozitate fiecare solicitare de creştere a bugetului.

„Sigur că suntem într-o situaţie în care constrângerile bugetare sunt foarte mari. Este clar că, aşa cum toate ţările din Uniunea Europeană au fost afectate, şi România a fost afectată de criza generată de epidemia de coronavirus şi o să analizăm cu foarte mare seriozitate fiecare obiectiv de investiţii şi fiecare solicitare de creştere a bugetului”, a explicat premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Hyprop, un dezvoltator sud-african de centre comerciale, a lansat o ofertă voluntară de achiziție a acțiunilor MAS, care a dezvoltat mai multe malluri și parcuri de retail în România alături......
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente măsuri de împiedicare a accesului minorilor la conținut
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente ...
Uniunea Europeană a anunţat marţi lansarea unei anchete împotriva platformelor pornografice Pornhub, Stripchat, XNXX, ...
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Platforma de analiză financiară și juridică RisCo.ro anunță că și-a deschis un nou sediu, la Piata Neamț deschiderea ...
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Şeful UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus marţi posibilitatea ca banca să-şi facă planuri legate de Assicurazioni ...