Orban: Suntem departe de o decizie privind carantinarea totală

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că Guvernul este "departe" de a lua o decizie privind "carantinarea totală", subliniind că pentru a impune noi măsuri de restricţie autorităţile trebuie să aibă "temeiuri extrem de serioase", scrie Agerpres. Premierul a declarat, vineri, întrebat dacă se ia în calcul carantinarea pe zone în Bucureşti, că "sigur că există discuţii pe tema asta, dar pe de altă parte nu s-a luat încă o decizie şi vă invit să nu transmiteţi nicio informaţie pe tema aceasta".
Economica.net - vin, 30 oct. 2020, 10:12
Orban: Suntem departe de o decizie privind carantinarea totală
„Ne confruntăm cu o creştere a numărului de cazuri, nu o negăm. Pe de altă parte, noi am gândit deja un set de măsuri aferente acestei creşteri a numărului de cazuri pe care le aplicăm şi sunt în curs de aplicare şi analizăm care sunt efectele acestor măsuri. (…) Va trebui să avem temeiuri extrem de serioase pentru a impune alte măsuri de restricţie. Iar, ceea ce se tot vorbeşte cu carantinarea totală, suntem departe de o astfel de decizie. (…) Eu spun cu fiecare ocazie că putem să trăim normal, putem să avem puţine măsuri de restricţie cu o singură condiţie – oamenii să respecte măsurile de protecţie sanitară. Este simplu dacă oamenii respectă măsurile de protecţie sanitară: se pot duce la serviciu, se pot duce la spectacol, pot să trăiască o viaţă cât mai aproape de normal, cu o singură condiţie – respectarea măsurilor de protecţie”, a afirmat Orban, întrebat care ar fi pragul de la care s-ar lua în calcul noi restricţii.

Potrivit prim-ministrului, gradul de conformare la regulile de protecţie sanitară a crescut. „A crescut gradul de conformare şi apreciez foarte mult acest lucru. De asemenea, se vede cu ochiul liber şi pe stradă, nu numai în Bucureşti, ci peste tot unde s-a depăşit pragul de 3, că o majoritate zdrobitoare a cetăţenilor respectă regulile, iar, dacă sunt oameni care nu respectă regulile, autorităţile îşi fac datoria şi îi amendează”, a susţinut Ludovic Orban.

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, întrebat dacă se ia în calcul carantinarea pe zone în Bucureşti, că „sigur că există discuţii pe tema asta, dar pe de altă parte nu s-a luat încă o decizie şi vă invit să nu transmiteţi nicio informaţie pe tema aceasta”.

El a adăugat că Guvernul îşi doreşte să combată pandemia de COVID-19 asigurând, în acelaşi timp, funcţionarea economiei cât mai aproape de normal posibil.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...