Orban: Suntem parte a UE, dar economia şi societatea încă nu au progresat atât cât ne-am fi dorit
„Printr-o ridicare populară, în decembrie 1989, s-a ajuns la o refondare a statului român, pe care voinţa cetăţenilor îl doreşte democratic şi european. Încă nu am împlinit toate speranţele acelui decembrie din urmă cu 30 de ani. Suntem parte a Uniunii Europene, suntem parte a celei mai importante alianţe militare a statelor democrate, democraţia a făcut progrese semnificative, dar economia şi societatea încă nu au progresat atât cât ne-am fi dorit. În aceşti 30 de ani s-a născut o nouă generaţie care s-a maturizat, o generaţie care ne pune în faţa unor aşteptări şi exigenţe cărora trebuie să le dăm răspunsul potrivit, altfel riscăm să o pierdem. Această generaţie este o generaţie născută în libertate, în democraţie, este o generaţie europeană, mai liberă şi mai mobilă decât toate cele pe care le-am avut în ultimul secol”, a spus Orban.
El a adăugat că tensiunile dintre generaţii sunt o realitate nu numai a României, ci şi în Europa contemporană şi a afirmat că în ţara noastră „problema este agravată de fenomenul emigraţiei şi mai ales de lipsa de încredere a tinerilor în capacitatea instituţiilor şi a liderilor politici de a duce România acolo unde se aşteaptă fiecare dintre ei”.
„Modernizarea statului, întărirea încrederii, gestiunea treburilor publice reprezintă calea pe care o avem de urmat pentru ca ţara pe care am moştenit-o de la cei care au făcut Marea Unire să reziste în faţa noilor provocări. Un cadru legislativ şi instituţional, politici publice care să garanteze respectarea drepturilor indivizilor, care să încurajeze investiţiile şi dezvoltarea, care să îi stimuleze şi să îi susţină pe cei creativi, talentaţi, pe cei harnici, care în acelaşi timp să ofere celor aflaţi în situaţii vulnerabile susţinerea de care au nevoie, pot conduce nu numai la renaşterea încrederii în viitorul pe care fiecare cetăţean îl poate avea în România, ci şi la întărirea poziţiei ţării noastre în Europa şi în lume. Nu putem accepta niciun fel de regres în angajamentul nostru european, iar în alegerile europene şi prezidenţiale din acest an societatea românească a arătat o exemplară capacitate de mobilizare pentru a-şi apăra apartenenţa la UE”, a afirmat Orban.