Orban: Ungaria va căuta sprijin extern pentru închiderea graniţei cu Croaţia

Ungaria va căuta sprijin din partea celorlalte state din Grupul de la Vişegrad, dar şi la Zagreb, pentru eforturile sale de a bloca afluxul de migranţi la graniţa cu Croaţia, înainte de închide zona verde de la frontieră, a declarat prim-ministrul Viktor Orban, într-o conferinţă de presă la Viena, transmit MTI şi Reuters.
Economica.net - vin, 25 sept. 2015, 12:23
Orban: Ungaria va căuta sprijin extern pentru închiderea graniţei cu Croaţia

‘Aceasta va fi marea problemă a următoarelor zile şi săptămâni, (şi) voi încerca să obţin sprijin’ pentru rezolvarea ei, a afirmat Orban, după discuţiile avute cu cancelarul austriac Werner Faymann şi cu vicecancelarul Reinhold Mitterlehner.

Ungaria va lua o decizie cu privire la ‘sigilarea’ graniţei sale cu Croaţia numai după consultări menite să strângă sprijin pentru această măsură, Viktor Orban anunţând în acest scop şi deplasarea unor membri ai guvernului său în ţara vecină.

‘Aşa cum înţeleg eu lucrurile acum, chiar dacă nu din toată inima, Austria recunoaşte că Ungaria, dacă vrea să respecte acordurile internaţionale, ar trebui să aplice controale de-a lungul graniţei croato-ungare’, a spus Viktor Orban.

El a mai explicat că Budapesta a avut iniţial două opţiuni. Prima era de a deschide un coridor pentru migranţi spre Austria, aşa cum i-a fost recomandat de Croaţia, însă varianta a fost respinsă de Austria pe motiv că ar încălca legislaţiile europeană şi internaţională. În consecinţă, singura opţiune rămasă Budapestei este de a înfiinţa un sistem de patrulare între Ungaria şi Croaţia, propunere acceptată de Austria.

În opinia lui Orban, protejarea graniţei de sud a Ungariei este esenţială pentru apărarea frontierelor Austriei, Bavariei şi întregii Europe, iar dacă această protecţie eşuează, Spaţiul ‘Schengen este pierdut’, iar Austria şi Germania se vor confrunta cu un aflux zilnic de 10.000 de imigranţi în următoarele luni.

Ridicarea unui gard la frontiera cu Croaţia constituie o ‘dilemă politică’, întrucât acest stat este membru al UE, dar nu şi al Spaţiului Schengen, a afirmat premierul ungar. Apartenenţa la acest spaţiu vine nu doar cu avantaje, ci şi cu obligaţii, pe care Ungaria este pregătită să şi le asume, a adăugat Orban.

În aceeaşi conferinţă de presă, susţinută la ambasada ungară la Viena, Viktor Orban a susţinut că guvernul său nu are în plan să construiască un gard la graniţa cu Slovenia, afirmând că în prezent au loc lucrări de ‘curăţare’ a fâşiei de teren de la frontieră, pentru a permite apoi desfăşurarea de echipamente mobile. Dat fiind că Slovenia este membră a Spaţiului Schengen, acolo nu ar trebui construit nimic care să nu poată fi înlăturat într-o singură zi, a explicat Orban.

Joi, agenţia MTI a transmis că poliţişti şi militari ungari lucrau la instalarea unui gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Slovenia, la punctul de frontieră Tornyiszentmiklos-Pince, la intersecţia între autostrăzile M70 din Ungaria şi A5 din Slovenia, ca şi la un punct de trecere construit la câteva sute de metri de autostradă.

Au fost instalate porţi de oţel mobile, iar soldaţii întindeau trei garduri paralele de sârmă ghimpată de-a lungul zonelor verzi, a relatat corespondentul MTI.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni, despre care susţine că arată că aceasta viza o reşedinţă......
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face ...
VISA arată că 2026 va depăși 2025 în privința evoluției plăților digitale. De la cumpărături cu agenţi AI la ...
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Ucraina a organizat pentru prima dată licitații lunare comune de rezervare de capacitate de energie electrică pe liniile ...
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul ...