Orbis, venituri nete consolidate de 155,3 milioane de euro în prima jumătate a anului

Compania hotelieră Orbis a obținut venituri consolidate de 155,3 milioane de euro, în prima jumătate a anului, în creștere cu 4,8% față de același interval din anul trecut. EBITDA grupului s-a ridicat la 51 de milioan euro cu o creștere de 19,3%.
Economica.net - lun, 05 aug. 2019, 06:26
Orbis, venituri nete consolidate de 155,3 milioane de euro în prima jumătate a anului

„2019 va fi un an fundamental pentru Orbis. În urma unor analize complexe, Compania a decis să împartă afacerea în două linii separate – active de tip light și active imobiliare, ceea ce a fost un pas natural în strategia de dezvoltare a grupurilor hoteliere internaționale. Argumentele acestei separari au fost dezvoltarea rapidă a componentei de active de tip light (deja aproape 50% din rețea) și diferențele dintre modelele de afaceri ale Orbis, respective Accor (partenerul strategic al Orbis). Prin separarea celor doua modele de afaceri, Orbis va putea să valorizeze activele de tip light, printr-o cedare către Accor, și să își concentreze toată atenția asupra activității sale principale – activele imobiliare, care constituie un nucleu al ADN-ului său. Odată încheiat acest proces, Orbis, cu 73 de hoteluri proprietate exclusivă, va fi gata să înceapă o perioadă de creștere. Întrucât Accor și-a anunțat intenția de a vinde întreaga participație la Orbis, credem cu tărie că noii noștri acționari vor împărtăși noua strategie”, a declarat Gilles Clavie, președinte & CEO al Orbis.

Orbis își păstrează ritmul accelerat în extinderea rețelei. În prima jumătate a anului 2019 Compania a deschis 3 noi hoteluri, respectiv Bachleda Luxury Hotel Krakow MGallery By Sofitel (64 de camere); Mercure Sibiu Airport din România (85 de camere), ambele în baza unor acorduri de franciză, și ibis Tallinn (190 camere), printr-un contract de management, intrând astfel într-o noua țară, Estonia.

În aceeași perioadă, echipa Orbis a semnat 12 noi acorduri de parteneriat pentru active ușoare, care ar adaugă portofoliului existent aproape 1.600 de camere noi, în hoteluri care vor fi deschise în perioada 2020-2022. Noile contracte au consolidat planul de dezvoltare, care rămâne solid, cu un total de 49 de hoteluri (adică peste 6.800 de camere). În prima jumătate a anului 2019 a început construcția noului proiect de dezvoltare – ibis Styles Szczecin (161 camere). În această perioadă, compania a modernizat Mercure Budapest Buda și Korona, a finalizat renovarea Sofitel Warsaw Victoria și ibis & Novotel Poznan Center. Totalul cheltuielilor de tip Capex s-a ridicat la 19 milioane euro.

Orbis deține 130 de hoteluri și este singurul licențiator pentru toate brandurile AccorHotels în 16 țări: Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia. Grupul are în total 22.500 camere. Hotelurile operează sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles și ibis budget.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...