Ordinul privind obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice a fost publicat în Monitorul Oficial

Ordinul comun al miniştrilor Sănătăţii şi Afacerilor Interne privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial.
AGERPRES - vin, 07 ian. 2022, 21:32
Ordinul privind obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice a fost publicat în Monitorul Oficial

Potrivit ordinului, începând cu data de 8 ianuarie se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie doar de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2 (N95), astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise sau deschise.

Sunt considerate neconforme măştile care sunt confecţionate din material textil şi/sau plastic.

Se exceptează de la această măsură următoarele categorii de persoane:

* copiii cu vârsta mai mică de 5 ani

* persoanele care sunt singure în birou

* prezentatorii TV şi invitaţii acestora cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane

* reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane

* vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise, cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public

* persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditatea crescută) sau activităţi sportive

* persoane cu dizabilităţi cognitive.

Potrivit documentului, persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, după evaluarea riscului efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot fi exceptate de la această măsură.

Pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure, la intrarea în sediu, efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condiţiile şi cu respectarea instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă.

Te-ar mai putea interesa și
Navă în derivă din „flota fantomă” a Rusiei, remorcată într-un port german
Navă în derivă din „flota fantomă” a Rusiei, remorcată într-un port german
Un petrolier încărcat care şi-a pierdut capacitatea de manevră în Marea Baltică în apropierea insulei germane Rugen a fost remorcat în oraşul port Sassnitz....
Papa Francisc, decorat cu medalia prezidenţială a libertăţii de Joe Biden
Papa Francisc, decorat cu medalia prezidenţială a libertăţii de Joe Biden
Preşedintele american Joe Biden l-a decorat pe Papa Francisc cu medalia prezidenţială a libertăţii, cea mai înaltă ...
Report de peste 1,58 milioane de euro la Loto 6/49
Report de peste 1,58 milioane de euro la Loto 6/49
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 12 ianuarie, după ce ...
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în dimineața zilei de duminică, nu ...