Ordonanţa Guvernului Ponta prin care au crescut salariile demnitarilor a fost respinsă în comisiile Camerei Deputaţilor

Comisiile de muncă şi de buget din Camera Deputaţilor au respins, luni, Ordonanţa Guvernului 14/2015, prin care au fost majorate salariile demnitarilor, însă liberalii şi deputaţii USR s-au opus şi au votat pentru aprobarea ei, un parlamentar cerând chiar şi majorarea salariilor în rândul demnitarilor din administraţia locală.
Economica.net - lun, 16 ian. 2017, 13:54
Ordonanţa Guvernului Ponta prin care au crescut salariile demnitarilor a fost respinsă în comisiile Camerei Deputaţilor

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că Guvernul susţine respingerea Ordonanţei. „Nu este normal ca salariile înalţilor demnitari să fie aprobate, majorate, înaintea celorlaţi bugetari”, a spus ea. Ministrul a adăugat că vor fi făcute „corecţii” privind salarizarea demnitarilor odată cu noua lege a salarizării unitare.

Un deputat PNL a solicitat în comisii ca Ordonanţa să fie aprobată de Parlament, iar aceasta să conţină şi amendamente prin care să crească şi salariile celor care deţin funcţii de demnitate publică la nivel local, însă propunerea nu a trecut de votul parlamentarilor.

Legea de respingere a OG 14 a primit 23 de voturi „pentru”, PNL şi USR împotrivindu-se, cu 12 voturi „împotrivă”.

Alţi deputaţi nu au dorit să comenteze respingerea Ordonanţei, preşedintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon (PSD), interpelându-şi ironic colegii: „Nu apără nimeni salariile demnitarilor, nu are nimeni ceva de înfierat?”.

Dacă va fi respinsă şi de către plen, demnitarii, printre care preşedintele ţării, premierul, miniştrii, parlamentarii şi şefii unor instituţii vor reveni la salariile din 2015, mult reduse, dar la care se va adăuga un spor de 10%, potrivit unei legi adoptate în 2016 în favoarea bugetarilor, dar de care demnitarii nu au beneficiat din cauza actualei OG.

Proiectul de respinge a OG privind salarizarea demnitarilor va ajunge la votul final al plenului Camerei Deputaţilor.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost cel care a solicitat reintroducerea pe ordinea de zi a acestei Ordonanţe, pentru a fi respinsă. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după ce şeful PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că va respinge OG prin care salariile demnitarilor au fost mărite de guvernul Ponta, că rămâne la opinia sa, că aceste salarii trebuie să fie mari, însă decizia aparţine Parlamentului.

PSD a anunţat încă din 2015 că va respinge această Ordonanţă, care a fost respinsă de Senat, dar a rămas blocată în Camera Deputaţilor.

Guvernul Ponta a decis în iulie 2015 ca indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii să fie majorate, cele mai mari salarii avându-le preşedintele ţării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prim-ministrul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. Majorarea indemnizaţiilor a fost anunţată de Gabriel Oprea în 8 iulie, în ultima zi în care a exercitat interimar funcţia de premier.

Te-ar mai putea interesa și
Impactul juridic al noilor măsuri fiscal-bugetare propuse de Parlament. Ce recomandări au avocații pentru companii
Impactul juridic al noilor măsuri fiscal-bugetare propuse de Parlament. Ce recomandări au avocații pentru companii
Noile măsuri fiscale propuse pentru 2025 evidențiază necesitatea revizuirii contractelor, optimizarea fiscală și asigurarea conformității legale pentru a proteja companiile împotriva......
173 de agenți economici de pe litoral au fost verificați de ANPC în perioada 21 – 25 iulie, dintre care 146 au fost amendați. Au fost dispuse și alte sancțiuni
173 de agenți economici de pe litoral au fost verificați de ANPC în perioada 21 – 25 iulie, dintre care 146 au fost ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunșat astăzi că, în perioada 21.07- 25.07.2025, comisarii ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din DN 73C, estimate la peste 100 de milioane de euro
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din ...
Lucrările pentru lotul 2 al legăturii A1 Sibiu - Pitești cu Râmnicu Vâlcea, cunoscută ca "secțiunea 6", sunt estimate ...
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile obiective. Am primit sute de mesaje
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile ...
Sute de mesaje au fost primite în urma punerii în transparenţă decizională a Hotărârii de Guvern privind reorganizarea ...