Ordonanţa privind amnistia fiscală ar putea fi aprobată astăzi de Guvern

Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, ordonanţa referitoare la amnistia fiscală pentru persoane fizice şi juridice.
Economica.net - mie, 14 oct. 2015, 03:38
Ordonanţa privind amnistia fiscală ar putea fi aprobată astăzi de Guvern

‘Miercuri (va fi aprobată ordonanţa – n.r.). (Proiectul – n.r.) a fost o săptămână în dezbatere. Am discutat şi cu Coaliţia pentru Dezvoltarea României şi cu toţi ceilalţi’, a declarat Victor Ponta, luni, la Palatul Parlamentului.

Citeşte şi MFP promite recompense pentru contribuabilii corecţi, în contrapondere la amnistia fiscală

Potrivit lui Ponta, în urma aplicării acestor măsuri, ‘se încasează mult mai mult la buget’ decât prin impunerea unor penalităţi.

‘Nu scutim pe nimeni de plata taxelor şi impozitelor. Toată lumea trebuie să şi le plătească. Nu scutim de plata dobânzilor, ele se plătesc. Vorbim, practic, de un stimulent. Eu cred că vor fi foarte multe companii şi persoane fizice care pot să acceseze acest stimulent şi anume: dacă îţi plăteşti de acum încolo, până în martie, zi de zi, taxele la zi, dacă plăteşti principalul, nu te mai pun să mai plăteşti acele penalizări la penalizări. (…) Cu penalizări la penalizări la penalizări, ajungem în faliment şi, în loc să am o firmă care îşi plăteşte toate datoriile la zi şi dobânda, o să am o firmă în faliment’, a explicat premierul.

El a adăugat că se are în vedere şi găsirea unui sistem de recompensare a bunilor platnici, scrie Agerpres.

Potrivit proiectului, contribuabilii cu datorii la stat la 30 septembrie 2015 vor putea beneficia de ştergerea penalităţilor de întârziere la plată dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii, una dintre acestea fiind achitarea restanţelor până în martie 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Lazea (BNR): Investiţiile în digitalizare şi în securitate cibernetică sunt o necesitate, nu o opţiune
Lazea (BNR): Investiţiile în digitalizare şi în securitate cibernetică sunt o necesitate, nu o opţiune
Digitalizarea, combinată cu educaţia, are un rol crucial în consolidarea stabilităţii financiare şi în stimularea dezvoltării economice a României, iar investiţiile în acest proces, precum......
Primele critici la adresa lui Nicușor Dan: „Urmați același drum bătătorit de predecesorii dumneavoastră”
Primele critici la adresa lui Nicușor Dan: „Urmați același drum bătătorit de predecesorii dumneavoastră”
"Ne permitem să vă reamintim că în 2017, când Guvernul a scutit angajatorii de asumarea sarcinii finanțării sistemelor ...
Liechtenstein vrea înăsprirea controlului asupra a zeci de companii care au legături cu Rusia
Liechtenstein vrea înăsprirea controlului asupra a zeci de companii care au legături cu Rusia
La presiunile Washington-ului, Liechtenstein examinează o înăsprire a controlului asupra zecilor de companii de tip 'trust' ...
Succes al „regelui eolienelor” din România în Scandinavia: Monsson intră pe piața de stocare a energiei electrice din Suedia. Românii pun propria lor baterie, tranzacție finalizată
Succes al „regelui eolienelor” din România în Scandinavia: Monsson intră pe piața de stocare a energiei electrice ...
Grupul românesc Monsson anunță finalizarea cu succes a achiziției a 100% din acțiunile unui proiect de Sistem de Stocare ...