Ordonanţa privind RCA, prin care se îngheaţă preţul poliţelor pentru următoarele şase luni, a fost adoptată de Guvern
Potrivit lui Liviu Iolu, Ordonanţa a fost aprobată în forma anunţată miercuri de către premierul Dacian Cioloş şi cuprinde solicitările transportatorilor, aşa cum au reieşit în discuţiile din ultimele zile.
Patru dintre şase patronate ale transportatorilor rutieri susţin că ar putea să nu mai renunţe la protestul de joi, aşa cum anunţaseră anterior, motivând decizia prin faptul că există suspiciuni că Guvernul ar fi îngheţat, prin Ordonanţa de Urgenţă adoptată miercuri, tarifele asigurărilor auto obligatorii (RCA) la niveluri prea mari faţă de cele solicitate de către transportatori.
Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat, la începtului şedinţei de Guvern de miercuri în care urmează să fie adoptată OUG privind poliţele RCA, că actul normativ va rezolva problema poliţelor de asigurare auto pe termen mediu şi lung dând Autorităţii de Supraveghere Financiară cadrul juridic pentru o nouă modalitate de calcul a costului asigurării.
„După mai multe luni de discuţii avute cu ASF, cu asiguratorii şi cu transportatorii, am ajuns la concluzia că soluţia cea mai bună şi mai rapidă de a rezolva problema este o propunere de OUG ce include foarte multe propuneri ale transportatorilor, 12 din 14. Există şi un proiect de lege la Parlament din mai sau aprilie. Din păcate, proiectul nu a fost încă adoptat şi acum este responsabilitatea Guvernului să adopte proiectul de OUG petru a evita blocarea drumurilor din România”, a spus premierul Cioloş.
El a spus că nemulţumirile transportatorilor au fost generate de lipsa de transparenţă şi claritate în domeniul asigurărilor, precum şi de falimentul unor companii din domeniu. „Vrem să rezolvăm problema şi să dăm cadrul juridic pentru ASF ca să poată să facă acest lucru. În proiect sunt prevăzute lucruri care duc la mai multă transparenţă şi claritate privind modul de calculare a acestor prime, iar poliţele pot fi încheiate şi pe o lună, contractul RCA poate fi suspendat pe durata cât vehiculul este imobilizat, există şi posibilitatea de a asigura compensarea directă”, a menţionat Cioloş câteva din modificările propuse.
Lor lise adaugă şi obligativitatea ca asiguratorii să precizeze, la solicitarea asiguratului, modul de calcul al poliţei, iar asiguratorii vor plăti penalităţi dacă întârzie plata la termen a depăgubirii.
„Acest nou cadru sperăm să rezolvăm problema pe termne mediu şi lung. Pentru a o rezolva şi pe termen scurt, la propunerea trasnportatorilor şi după consultări cu Consiliul Concurenţei, vom veni şi cu propunerea de a îngheţa preţul poliţelor pe o durată de 6 luni”, a spus Cioloş adăugând că noul că Ordonanţa reprezintă „un nou cadru normativ care să asigure mai multă claritate, transparenţă şi echitate în modul de calculare a primelor”.
Vicepremerii Costin Borc şi Vasile Dâncu s-au întâlnit, miercuri dimineaţă cu reprezentanţi ai transportatorilor auto cu care au convenit ca preţul poliţelor RCA să fie îngheţat pentru următoarele şase luni.
„Noi trebuie să vedem această ordonanţă de urgenţă cu articolul referitor la îngheţarea tarifelor pentru perioada următoare, trebuie să vedem tariful de referinţă ca principiu în acelaşi articol, după care vom face o analiză să vedem în ce măsură membrii noştri sunt mulţumiţi cu ceea ce am obţinut pentru a stabili dacă mâine protestăm sau nu în Piaţa Victoriei”, a declarat preşedintele de onoare al FORT, Augustin Hagiu, după încheierea discuţiilor.
El a spus că anunţul cu privire la organizarea protestului de joi, din Piaţa Victoriei, va fi făcut în cursul serii, dar nu mai târziu de ora 18.00, după ce ordonanţa de urgenţă va fi adoptată de Guvern. „Nu oprim protestele în momentul de faţă şi nici nu dăm un anunţ în ceea ce priveşte membrii celorlalte patronate cu referire la oprirea protestului”, a afirmat Hagiu. „Noi trebuie să convingem Parlamentul ca ceea ce s-a întâmplat astăzi în Ordonanţa de Urgenţă să nu rămână valabil doar pe şase luni, ci să producă efecte de aici şi până când n-or mai exista asigurări obligatorii pe planeta asta”, a subliniat Hagiu.
La rândul său, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu, a afirmat că în ordonanţa de urgenţă a Executivului va apărea îngheţarea tarifelor pe şase luni la valoarea daunalităţii. „Dacă va apărea acest segment de îngheţare a tarifului, vom discuta, vom da un comunicat referitor la protestul de mâine. Nu putem lua o hotărâre în acest moment, dar, în principiu, ţinând cont că Guvernul şi-a respectat toate angajamentele faţă de noi, chiar dacă pe ultimii metri, presupun că semnalul va fi că mâine nu se va ţine protestul”, a spus Ştefănescu.
Patronatele din transporturi solicită în continuare ca preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, să-şi prezinte demisia de onoare din funcţie.