Ordonanţa privind suspendarea taxei pentru mașini vechi, publicată în MO

Economica.net
31 01. 2012

„Această măsură este necesară pentru a simplifica procedura aplicării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi totodată pentru clarificarea litigiilor juridice născute ca urmare a aplicării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule”, se arată în Ordonanţa publicată în MO.

Suspendarea aplicării unor prevederi referitoare la Legea nr. 9/2012 privind taxa de poluare are drept scop „reevaluarea impactului” pe care măsurile cuprinse în respectivul act normativ le au în plan economic şi social. Ordonanţa pentru suspendarea taxei de poluare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2007 a fost aprobată în şedinţa de luni a Executivului.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP), suspendarea este valabilă până pe 31 decembrie 2012, inclusiv. Contribuabilii care au achitat deja taxa pentru maşinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007 pot solicita restituirea acesteia, la organul fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se precizează în comunicatul MMP. „Celor care au plătit această taxă, în perioada 13 ianuarie şi data la care intră în vigoare această ordonanţă, li se vor restitui banii, la cerere. (…) Cum apare în Monitorul Oficial, imediat intră în vigoare această ordonanţă”, a spus ministrul Mediului, Laszlo Borbely, la finalul şedinţei de luni a Executivului.

Celelalte prevederi ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule rămân în vigoare. Astfel, se menţine reducerea taxei de poluare cu până la 25% şi posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită. Taxa se calculează pe baza unor criterii precum tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 şi norma de poluare, luând în considerare şi deprecierea autoturismului.

Potrivit ordonanţei de urgenţă, supusă dezbaterii publice săptămâna trecută pe site-ul Ministerului Mediului, suspendarea pentru un an a plăţii taxei de poluare pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007 va aduce pierderi de 336 milioane de lei în bugetul Fondului pentru Mediu.