Modificarea OUG 114, „ordonanţa lăcomiei”, ar putea exclude de la taxare creditele în valută – surse bancare

Surse din mediul bancar susţin că viitoarea ordonanţă care va modifica OUG 114/2018 ar putea exclude de la taxare (din total active) creditele în valută. Nu pentru că Executivul şi-ar dori stimularea creditării în valută (în dauna programelor BNR), ci pentru că nu ştie cum poate identifica împrumuturile acordate de bănci din surse de finanţare externe de genul BERD sau BEI.
Gabriela Ţinteanu - lun, 25 mart. 2019, 19:30
Modificarea OUG 114,

„Unele clase de active, cum sunt creditele din programe guvernamentale de genul Prima Casă și împrumuturile acordate de bănci din finanțări obținute în România de la BEI și BERD ar putea fi excluse de la aplicarea taxei pe activele bancare”, declara ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici la sfârşitul lunii februarie într-o conferință de presă comună cu vicepreședintele BEI, Andrew McDowell. Ministrul a transmis că taxa pe activele bancare trebuie aplicată în așa fel încât să stimuleze, nu să îngreuneze activitatea economiei.

„Masa activelor financiare (la care se va aplica taxa, n.r.) va fi dimensionată pentru a stimula activitatea economică”, a afirmat ministrul. BEI și BERD sunt două dintre instituțiile financiare internaționale foarte active în susținerea unor sectoare importante ale economiei din România, cum este, de exemplu, cel al IMM-urilor. „Este important să înţelegem ce finanţează BEI şi garanţiile acordate de BEI prin intermediul băncilor comerciale. Nu de multe ori importantă nu este rata dobâbnzii, ci durata creditului sau garanțiile solicitate”, a declarat vicepreședintele BEI, Andrew McDowell.

De la acele declaraţii şi până în prezent, ministrul Finanţelor a constatat că este foarte greu să separi creditele date de bănci către terţe companii din împrumuturile contractate de ele de la instituţiile internaţionale de credit. În multe cazuri, doar un procent dintr-un credit pentru IMM-uri provine din linia de finanţare externă, nu întreg creditul. În acest context, este foarte greu de stabilit cât la sută din creditele în valută sunt date pe finanţare BERD sau BEI şi cât la sută pe finanţare proprie a băncii. Practic, Finanţele au dificultăți operaționale în a identifica acele credite date din surse BERD, BEI, etc.

Context în care, susţin surse din mediul bancar, Ministerul Finanţelor s-a gândit la exceptarea creditelor în valută de la constituirea taxei pe activele bancare, cu atât mai mult cu cât foarte multe credite ipotecare şi credite de investiţii ale companiilor, în special cele din zona corporate sunt în valută. Băncile par încântate de această idee, Banca Centrală consideră că această prevedere a viitoarei ordonanţe ar putea încuraja creditul în valută, credit căruia BNR i-a pus cu greu frâu prin diferite norme de creditare.

La sfârşitul lunii februarie 2019, conform statisticilor BNR, 64, 92 miliarde lei era totalul creditelor neguvernamentale în lei, în timp ce totalul celor în euro în echivalent lei era de 43,49 miliarde lei, iar cel în alte valute de 3,23 miliarde.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Fără o disciplină bugetară mai mare România se va împrumuta din ce în ce mai scump
Nicuşor Dan: Fără o disciplină bugetară mai mare România se va împrumuta din ce în ce mai scump
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că fără o disciplină bugetară "mai mare" care să ţină sub control cheltuielile România se va împrumuta din ce în ce mai scump şi va......
Producţia de gaze, în scădere uşoară în ianuarie 2025; importurile s-au majorat cu 46,5%
Producţia de gaze, în scădere uşoară în ianuarie 2025; importurile s-au majorat cu 46,5%
Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în ianuarie 2025, de 661.700 de tone, echivalent petrol, cu ...
Ce fac românii pe internet: pe primul loc la distracție și pe ultimul la accesarea de informații și învățat
Ce fac românii pe internet: pe primul loc la distracție și pe ultimul la accesarea de informații și învățat
Românii folosesc internetul mai mult pentru divertisment decât pentru educație, ocupând primul loc în UE la consumul ...
Bucureştiul ar putea urma modelul vienez de a creşte albine în zona urbană
Bucureştiul ar putea urma modelul vienez de a creşte albine în zona urbană
Mierea albinelor din Bucureşti ar putea fi valorificată aşa cum se întâmplă şi în alte capitale europene, unde există ...