Ordonanţele privind split TVA şi majorarea accizei la combustibili, la vot final în plenul Senatului
Pe 26 septembrie senatorii din comisia de buget-finanţe au decis, prin aprobarea unui amendament depus în acest sens, ca plata defalcată a TVA va fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat şi firmele aflate în relaţii contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind opţional din 2018 şi obligatoriu doar din 2019, dacă se va dovedi funcţional.
Contul va putea fi executat silit numai pentru plata TVA, iar amenda la prima abatere este eliminată, fiind înlocuită cu un avertisment, cu argumentul complexităţii sistemului şi al timpului scurt de implementare, au mai decis senatorii din Comisia de buget-finanţe.
La acest moment, plata defalcată a TVA a intrat în vigoare de la 1 octombrie, opţională pentru firme şi obligatorie de la 1 ianuarie 2018.
Măsura a atras critici vehemente din partea firmelor, care atenţionează că aceasta va bloca economia. Oficialii Fiscului dau asigurări că procesul „va fi lin”.
Tot pe 26 septembrie, comisia de buget-finanţe din Senat a decis, la propunerea PNL, şi eliminarea majorării accizei la carburanţi.
Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanţi în două etape – de la 15 septembrie şi 1 octombrie.
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că majorarea accizei va genera o scumpire de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi – benzină cu plumb, fără plumb şi motorină. El susţinea că această majorare se produce în etape „pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului care poate genera creşteri de preţ, automat scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat”.
De la momentul la care a fost anunţată această măsură, preţurile carburanţilor la pompă au început să crească.
Senatorii PSD, reuniţi ulterior în şedinţă, au decis să voteze cele două ordonanţe în forma adoptată de Guvern, adică majorarea accizei la combustibili să rămână în continuare valabilă, iar split TVA să fie obligatorie de la 1 ianuarie 2018 pentru toate firmele din România.