Organizația Mondială a Sănătății și colaboratorii săi au nevoie de 31,3 miliarde de dolari în următorul an pentru a lupta împotriva Covid-19

Economica.net
26 06. 2020
800px_world_health_organization_flag_85541100

Până acum, coaliţia a beneficiat de donaţii de 3,4 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că există un deficit de finanţare de 27,9 miliarde de dolari, din care este „nevoie urgentă” de suma de 13,7 miliarde de dolari.

Iniţiativa condusă de OMS doreşte să accelereze furnizarea a 500 de milioane de teste şi a 245 de milioane de tratamente în ţările cu venituri mici şi medii până la jumătatea anului 2021. De asemenea, iniţiatorii proiectului vor să distribuie 2 miliarde de doze de vaccin pe plan mondial, dintre care 1 miliard în ţările cu venituri mici şi mijlocii, până la sfârşitul anului 2021.

OMS colaborează cu o largă coaliţie de producători de medicamente, finanţatori şi companii de distribuţie în cadrul acestui proiect, intitulat ACT-Accelerator Hub.

Într-o informare recentă despre iniţiativa ACT-Accelerator Hub, lansată în luna aprilie pentru a accelera cercetarea şi dezvoltarea unor tratamente împotriva maladiei COVID-19, reprezentanţii OMS şi cei ai unor grupuri globale din domeniul sănătăţii au spus că pandemia de coronavirus continuă să ameninţe milioane de vieţi omeneşti şi să afecteze economiile ţărilor lumii.

„Investiţia necesară este importantă, dar ea păleşte în comparaţie cu dimensiunea costurilor generate de COVID-19”, au transmis ei.

„Costul total al activităţii ACT-Accelerator este mai mic decât o zecime din ceea ce FMI a estimat că economia globală pierde în fiecare lună din cauza pandemiei. În plus, 468.000 de oameni şi-au pierdut deja vieţile”, au transmis organizatorii proiectului.

O conferinţă a donatorilor urmează să aibă loc sâmbătă în acelaşi timp cu un amplu concert virtual, pe durata căruia vedete de prim calibru ale industriei muzicale, precum Shakira, Coldplay, Usher şi Justin Bieber, se vor mobiliza pentru a susţine o campanie de strângere de fonduri în beneficiul cercetărilor medicale realizate pentru dezvoltarea unor tratamente împotriva COVID-19.