Organizația Națiunilor Unite a decis prelungirea autorizației privind inspectare navelor bănuite că încalcă embargoul impus Libiei

Economica.net
06 06. 2020
tender_werra_a_514_42378100

Reînnoirea a fost deja decisă anul trecut, în unanimitate, de către cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, dar Rusia, care sprijină tabăra mareşalului Khalifa Haftar în lupta împotriva autorităţilor de la Tripoli, recunoscute pe plan internaţional, şi-a exprimat unele rezerve în timpul negocierilor de la începutul lunii, conform unor surse diplomatice.

În ultimul an, încălcările embargoului privind importurile de arme au continuat în beneficiul ambelor tabere care se confruntă în Libia, transformând interdicţia într-o „farsă”, conform expresiei unui diplomat.

Lansată la începutul lunii aprilie, operaţiunea navală europeană Irini, care beneficiază şi de mijloace satelitare şi aeriene, acţionează în special în cadrul acestei rezoluţii ce vizează aplicarea embargoului impus importului de arme către sau dinspre Libia.

Redactată de Germania, rezoluţia „decide să extindă autorizaţia prevăzută de rezoluţia 2473 pentru încă 12 luni” şi „solicită secretarului general prezentarea unui raport asupra aplicării sale în termen de 11 luni”.

Autorizarea inspecţiilor în largul mării este legată, de asemenea, şi de alte rezoluţii, printre care 2292 şi 2146. Aceasta din urmă, reînnoită în luna martie, are ca scop interzicerea exportului sau importului ilicit de petrol din Libia.

După recenta interceptare de către o navă franceză participantă la misiunea Irini a unui petrolier venit să preia o încărcătură de petrolul din Tobruk, fără acordul autorităţilor din Tripoli, Rusia a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate pentru a obţine explicaţii.

La această reuniune, care a avut loc la începutul săptămânii, Germania şi Franţa au reafirmat faptul că operaţiunea Irini se desfăşoară strict în cadrul rezoluţiilor ONU.