Organizația Națiunilor Unite a reînnoit mandatul forțelor sale de pace trimise în Liban
O rezoluţie în acest sens, iniţiată de Franţa, a fost adoptată în unanimitate de către cei 15 membri ai Consiliului de Securitate.
„Recunoscând că FINUL îşi îndeplineşte cu succes mandatul din 2006, permiţând de atunci păstrarea păcii şi a securităţii”, Consiliul „decide o reducere a plafonului personalului de la 15.000 la 13.000”, se arată în rezoluţie.
De fapt, această decizie nu schimbă prea mult situaţia din teren, deoarece forţa actuală a FINUL este de aproximativ 10.500 de Căşti Albastre, a declarat pentru AFP un diplomat, sub protecţia anonimatului.
În plus, rezoluţia solicită guvernului libanez să faciliteze accesul rapid şi complet pentru FINUL în locurile pe care misiunea ONU doreşte să le investigheze, inclusiv cele de la nord de Linia Albastră, care au legătură cu descoperirea, în 2019, a tunelelor ce permit incursiuni armate în Israel.
Sprijinind Israelul, care a acuzat FINUL de „parţialitate” şi „ineficienţă”, SUA au militat încă de la începutul verii în favoarea reducerii membrilor misiunii ONU în Liban precum şi pentru a permite acesteia accesul la tunelurile a căror construcţie este atribuită mişcării şiite pro-iraniene Hezbollah, foarte influentă în sudul Libanului.
Rezoluţia solicită secretarului general al ONU Antonio Guterres (foto) „să elaboreze un plan detaliat, cu termene şi modalităţi specifice”, în coordonare cu Libanul şi cu ţările care contribuie cu trupe, pentru a pune în aplicare recomandările sale din luna iunie vizând îmbunătăţirea performanţei FINUL. Raportul din iunie al misiunii ONU în Liban preconiza o forţă „mai agilă şi mai mobilă”.
Consiliul de Securitate îi cere secretarului general al ONU să îi prezinte primele elemente ale acestui plan în termen de 60 de zile.
Prezent în Liban din 1978, FINUL, alcătuit în mare parte din contingente europene, monitorizează frontiera dintre Liban şi Israel din 2006, când au avut loc lupte între armata israeliană şi Hezbollah, iar misiunea sa vizează prevenirea unui nou conflict între cele două părţi.